„Jurnalul de seară”. De ce a fost scos steagul UE din Parlament

Data publicării:
6248512-AFP Mediafax Foto-DANIEL MIHAILESCU

„A fost un simbol și cred că ține de mai mult decât de o ospitalitate de moment. Nu știu dacă cei care au gândit acest moment ritualic au ținut cont de asta, dar cred că în subconștientul lor au ținut cont”, a comentat Vasile Dâncu.

„Ce s-a întâmplat aici: de regulă, în Parlamentul României, și în orice Parlament, oaspetele are un loc special, este la noi din stânga președintelui, din stânga tribunei, unde se află conducătorul de ședință. (...) În situația aceasta, a fost un fel de predare simbolică, după părerea mea, a cheilor României chinezilor, o zonă, o mare putere care se adaugă protecției unei Românii care se află în derivă”, a afirmat Vasile Dâncu.

„Care n-a fost doar simbolică”, a completat Andrei Țărnea, director executiv Institutul Aspen România. „Sunt diplomat și atunci chestiunile legate de protocol sunt importante. Nu știu dacă intră în regula obișnuită a protocolului, pe de altă parte, e o vorbă: Când ești la Roma, faci ca romanii, iar atunci când ești în relații cu țări a căror tradiție, aș spune imperială, când vorbesc de China, e importantă. China e o țară în care simbolistica, de toate felurile, nu numai politică, e parte din cultură, mult înainte de partidul comunist și actualul regim, în general, dincolo de ritual, simboluri, care au o anumită greutate culturală. În acest sens, ospitalitatea și respectul oaspetelui acordat poartă în cultura tradițională chineză un loc important, și atunci e de înțeles că organizatorii forumului au încercat să răspundă pe măsură, de asemenea cei care s-au ocupat de protocol la nivelul Parlamentului României”, a afirmat Andrei Țărnea.

Întrebat dacă i se pare exagerat sau nu acest gest, director executiv Institutul Aspen România a răspuns: „Dacă informația e corectă (că a fost înlocuit steagul – n.r.), eu am o problemă”.

„În toată această organizare a forumului, partea chineză a venit cu tot scenariul, a fost negociat scenariul, a fost scenariul cu care au venit chinezii. Pe de altă parte, desimbolizarea europeană a spațiului respectiv, legat de UE, este și un lucru firesc: nu angajau aceste discuții, aceste târguri care se făceau, nu angajau UE în niciun fel ”, a conchis Vasile Dâncu.

Noi respectăm toate convențiile europene, dar nu era un lucru care să angajeze UE, acesta a fost mesajul transmis, a subliniat sociologul.

Ce a răspuns Victor Ponta

Întrebat de ce a fost scos steagul UE din plen și a fost ridicat cel al Chinei, premierul Victor Ponta i-a îndemnat pe jurnaliști să-i întrebe pe reprezentanții Parlamentului.

„Nu mă ocup de protocol, ăsta e un lucru pe care poate să vi-l spună Parlamentul”, a spus premierul.

Cu această ocazie, el le-a mulțumit tuturor parlamentarilor, atât de la putere, cât și din opoziție, pentru cum s-au comportat cu această ocazie, lăsând la o parte divergențele politice.

Azi au fost instituite reguli stricte pentru şedinţa comună convocată în onoarea premierului chinez. Parlamentarii nu au avut voie să se îmbrace în alb, culoarea doliului în China.

La şedinţă au participat senatori şi deputaţi dar au fost invitaţi şi preşedinţi de Consilii judeţene, primari dar şi reprezentanţi ai corpului diplomatic.

Premierul chinez a fost aşezat între preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului Valeriu Zgonea şi respectiv Crin Antonescu.

Premierul Victor Ponta a stat în banca rezervată Guvernului, împreună cu miniştii.

Accesul pe holul Parlamentului din faţa sălii de plen a fost restricţionat cu bandă delimitatoare.

Premierul chinez a fost aplaudat la intrarea în sala de plen de către cei prezenţi.

Atât pe pupitrele din sala de şedinţă a Parlamentului cât şi în lojele destinate invitaţilor au fost puse la dispoziţie căşti pentru traducere în limbile chineză, engleză, franceză şi română.

De altfel pe monitoarele din sala de plen a Parlamentului înainte de începerea şedinţei erau menţionate canalele corespunzătoare limbilor folosite.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”