Deputatul PSD Cătălin Rădulescu este cercetat pentru infracţiunea de ultraj de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce, la finalul lunii ianuarie a acestui an, a jignit-o pe jurista Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, pe holurile unei instanţe de judecată, scrie News.ro.
Citește și: Deputatul „mitralieră”: Problema e că Pilonul II de pensii este administrat de societăți străine „șmechere”, nu de stat
Radulescu a continuat să o jignească miercuri pe reprezentata Poliţiei judeţene Argeş, pe care a catalogat-o drept"nesimţită".
Cătălin Rădulescu, chemat miercuri dimineaţă la Parchetul General, a ieşit de la audieri după aproximativ două ore şi a declarat că este suspect într-un dosar deschis pe numele său în urma unei reclamaţii depuse de reprezentanţi ai IPJ Argeş.
La ieşirea de la Parchetul General, Radulescu a spus că plângerea pe numele său a fost depusă de adjunctul şefului poliţiei Argeş, care i-ar fi suspendat permisul de portarmă. Radulescu a povestit că a contestat în instanţă decizia de suspendare dispusă de poliţiştii din Argeş şi că la instanţă reprezentata IPJ ar fi încercat să discute cu un martor din dosar şi că l-a numit "deputatul mitralieră".
"Acuma o să facem noi plângere penală şi pentru calomnie, şi pentru intimidarea martorilor" a spus Rădulescu.
Parlamentarul a spus că singurul lucru pe care i l-a spus poliţistei a fost să o catalogheze drept nesimţită.
"Eu am spus că e o nesimţită că spune aşa. Eu sunt medic chirurg, ea nu ştiu cine este" a povestit Cătălin Rădulescu.
Deputatul PSD a continuat să o jignească pe reprezentata IPJ Argeş şi în faţa camerelor de filmat.
"O fac şi nesimţită şi fac şi plângere. Da, e o nesimţită, dacă mă face pe mine, medic chirurg, una cu şapte clase mă face deputatul mitralieră înseamnă că e o nesimţită" a spus deputatul.
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că incidentul a avut loc la sfârşitul lunii ianuarie a acestui an şi că poliţista ar fi fost jignită şi ameninţată de către parlamentar pe holul instanţei de judecată. Aceasta a raportat incidentul superiorilor săi, iar dosarul a fost preluat de către procurori.