Ciucă spune că Kelemen a dat explicaţii despre discursul lui Viktor Orban în România: „Permite menţinerea stabilității politice”

Data publicării:
Kelemen Hunor, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu din profil. stau unul langa altul
Kelemen Hunor, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a dat explicaţii în şedinţa coaliţiei despre discursul susţinut de Victor Orban la Băile Tușnad, a spus premierul Nicolae Ciucă. În urma acestora s-a ajuns la concluzia că se poate menţine stabilitatea politică şi funcţionarea coaliţiei, a adăugat el, răspunzând la o întrebare a jurnaliștilor.

„A fost un angajament al nostru, al tuturor, să îi solicităm președintelui UDMR explicații. Explicațiile au cuprins trei puncte principale: 1. a fost că dumnealui nu a participat la acea activitate; 2. că nu poate fi învinuit pe ce au spus alții; 3. - au fost elemente de comentarii de nuanță pe care dumnealui le va explica personal”, a spus Ciucă într-o conferință de presă în Prahova.

„Ceea ce este important este faptul că din discuții a reieșit foarte clar că nici dumnealui, nici UDMR nu se îndepărtează de la valorile și principiile euroatlantice. Este o explicație care ne permite să menținem stabilitatea politică și funcționarea coaliției”, a continuat premierul.

Înainte de ședința coaliției, Kelemen Hunor a declarat, inițial pentru presa din Ungaria, că „nu există niciun pic de rasism la Viktor Orban” și că declarațiile premierului ungar trebuie interpretate în context. 

După ce președintele Klaus Iohannis a cerut lămuriri din partea liderilor UDMR, președintele formațiunii a declarat pentru Agerpres că „nu trebuie să vorbim în niciun caz despre o criză în coaliţie.”

Kelemen Hunor a spus că „Viktor Orban a făcut nişte clarificări suplimentare, la Viena, pe marginea discursului susţinut la Tuşnad, precizând că condamnă rasismul şi că nu a fost o declaraţie aşa cum a fost prezentată şi probabil că acea propoziţie greşită, interpretabilă, a fost scoasă din context şi a fost interpretată”. În ceea ce priveşte aplauzele primite de Orban, liderul UDMR a spus că nimeni nu-i putea împiedica pe cei prezenţi la evenimentul de la Băile Tuşnad, dintre care mulţi au venit din curiozitate, să aplaude din respect sau din alte considerente.

Viktor Orban a făcut o serie de declarații controversate la Băile Tușnad: a spus că strategia UE în Ucraina a eșuat, a criticat dur sprijinul occidental militar pentru Ucraina, poziționându-se ca cel dintâi aliat al Moscovei din cadrul Uniunii Europene și a mai spus că Europa este amenințată de migranți făcând și o serie de declarații rasiste despre „amestecul raselor”.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Reacția unor americani când au văzut cum conduc șoferii din România: Mai nebuni decât albanezii
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”