CCR admite sesizarea PNL şi USR cu privire la legea finanţării partidelor politice

Data actualizării: Data publicării:
Curtea Constitutionala_ccr (5)

Curtea Constituţională a României a admis, joi, sesizarea PNL şi USR cu privire la modificarea Legii 334/2006 referitoare la finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale. A fost a doua oară când CCR a trebuit să se pronunţe asupra acestei legi, care a mai fost contestată de către partidele de opoziţie, a fost declarată neconstituţională de către Curte şi apoi reexaminată în Parlament.

Actualizare 14:00. Curtea Constituţională a României a admis, joi, sesizarea PNL şi USR cu privire la modificarea Legii 334/2006 referitoare la finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, transmite Agerpres citând surse din CCR.


Sesizarea asupra acestui act normativ a fost făcută la CCR în 15 mai de căre deputaţii PNL şi USR, care spun că legea -  declarată neconstituţională de către Curte - a fost reexaminată de către Parlament cu încălcarea unei decizii a Curţii Constituţionale din 2017.

Parlamentarii PNL şi USR spun în sesizare că opţiunea legiuitorului de a legifera în materia în care Curtea Constituţională a admis o sesizare de neconstituţionalitate cu privire la o lege în ansamblul său presupune parcurgerea tuturor fazelor procesului legislativ prevăzut de Constituţie şi de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului, iar actul normativ a fost adoptat cu încălcarea acestei decizii a CCR.

De asemenea, semnatarii sesizării mai arată că a fost încălcat principiului supremaţiei Constituţiei şi respectării legii şi că expunerea de motive a fost greşită încă de la depunerea proiectului.

"Justificarea extrem de sumară prevăzută în expunerea de motive nu are nicio legătură cu obiectul reglementării, iar abrogarea propusă urma să aducă modificări importante în privinţa beneficiarilor legii, constând în obligarea organizaţiilor minorităţilor naţionale care au obţinut câte un singur mandat să îndeplinească toate îndatoririle legale care revin partidelor politice şi altor organizaţii ale cetăţenilor care au obţinut numere mai mari de mandate. Această necorelare dintre expunerea de motive şi obiectul de reglementare real al propunerii legislative, care subzistă şi în raport cu forma finală a acesteia, fiind neremediată până la data adoptării, reprezintă o gravă încălcare a dispoziţiilor art. 6 şi art. 32 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative", spun deputaţii PNL şi USR.

Ei mai arată că abrogarea unui mare număr de alineate care prevedeau separat sancţiunea aplicabilă în anumite situaţii, corelată cu modificarea articolului referitor la sancţiunile contravenţionale în sensul renunţării la trimiterile către alte texte din lege în favoarea reluării în scris a descrierii faptelor respective, încalcă mai multe articole din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi principiul calităţii legii, fiind introduse mai multe texte cu exprimări interpretabile.

Camera Deputaţilor a adoptat pe 9 mai modificarea legii privind finanţarea partidelor politice, reexaminată în urma deciziei Curţii Constituţionale. În noiembrie 2017, CCR a decis că legea - care permitea partidelor să păstreze sumele primite ilegal în campanii - este neconstituţională. Şi atunci, CCR a fost sesizată de către parlamentarii USR, PMP şi PNL.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Triplu noroc pentru aceste trei zodii în 2025. Încep anul în forță, au parte de câștiguri uriașe
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”