Bogdan Aurescu: Aderarea la OCDE ne va așeza într-un veritabil club select

Data publicării:
Photo illustration in Ukraine - 13 Sept 2021
Foto: Profimedia Images

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, joi, la Digi24, că România a fost, din punct de vedere tehnic, cel mai bine clasat candidat dintre cele șase state care au fost admise recent în procesul de aderare la OCDE. Oficialul din Guvern a precizat că aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică „ne va așeza într-un veritabil club select al celor mai importante economii din lume”.

„Este o veste foarte bună pe care am primit-o acum două zile. Consiliul OCDE a decis deschiderea negocierilor de aderare pentru România și încă cinci alte state candidate. Suntem trei candidați europeni și doi din America Latină.

România a fost cel mai bine clasat candidat din punct de vedere al pregătirii tehnice de multă vreme. Efortul acesta a început în 2004 când s-a depus candidatura de aderare la OCDE, dar în ultimii doi ani am intensificat foarte mult demersurile atât în plan tehnic cât și în plan politico-diplomatic.

Anul trecut m-am văzut de mai multe ori cu secretarul general al OCDE, am discutat cu secretarul de stat american, cu ministrul de externe francez. Chiar și recent, înainte de luarea acestei decizii de săptămâna aceasta a fost un efort extrem de important și trebuie spus că aderarea la OCDE care se va petrece, după ce parcurgem acest proces de negociere, ne va așeza într-un vertiabil club select al celor mai importante economii din lume.

Sunt 38 de state membre, din care 23 state membre ale UE, care prezintă 70% din producția și comerțul globale și foarte mult 90% din investițiile străină directe la nivel global”, a declarat ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.

Consiliul OECD a decis marți să deschidă discuțiile pentru aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică cu șase candidați: Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croația, Peru și România.

Înființată în 1961, OCDE este un for interguvernamental dedicat identificării, diseminării şi evaluării aplicării politicilor publice potrivite pentru asigurarea creşterii economice sustenabile şi stabilităţii sociale. Cei 38 de membri ai OCDE (din care majoritatea europeni - 23) sunt state dezvoltate, deţinând peste 70% din producţia şi comerţul globale şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât a ajuns să coste o casă în Rusia în 2025? Scumpiri masive în ultimul an
Digi FM
Jennifer Lopez s-a reîntâlnit cu Ralph Fiennes, la 22 de ani de la premiera „Maid In Manhattan”: Te iubesc...
Pro FM
Dieta drastică pe care o ține Elton John la vârsta de 77 de ani, din cauza problemelor de sănătate: „Este un...
Film Now
Cauza morții regizorului Jeff Baena, soțul actriței Aubrey Plaza, dezvăluită. Cineastul avea 47 de ani
Adevarul
Cercetătorii britanici se așteaptă la „declanșarea pandemiei” unei boli care a ucis în trecut 200 de milioane...
Newsweek
Declarațiile ministrului muncii despre pensii care vor enerva pensionarii. „Nu în mandatul meu!”
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
A trăit povești de dragoste cu actori alături de care a jucat. Shirley MacLaine dezvăluie de ce nu s-a iubit...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025