Irina Margareta Nistor, aflată în India zilele acestea, a declarat la Digi24 că suferă foarte tare pentru că la Mumbay, unde este, nu are unde să voteze. Zilele trecute, criticul de film îndemna românii să meargă la vot, pentru că numai așa poți avea o poveste cu final fericit. Ea a povestit că în casa bunicilor ei, ambii chimiști, a putut vedea cum cel mai fin strop de praf poate destabiliza o balanță. „Eu aș vrea să fiu acel strop de praf care să țină balanța în echilibru, pentru că echilibrul este idealul”, a explicat Irina Margareta Nistor.
Irina Margareta Nistor, critic de film:
„Americanii, cred, poate de-asta sunt altfel și de-asta a existat Hollywoodul dintotdeauna, pentru că au știut să se bucure de un final fericit, și nu neapărat de unul dramatic. Cred că asta contează foarte tare și ne face, poate, să fim altfel, să fim mai optimiști, ceea ce nouă ne cam lipsește.
În privința votatului, tot apropo de filme, cred că ar fi bine să ne amintim, de exemplu, de Mary Poppins și de mama copiilor de acolo care tot timpul voia Vote for women!, pentru că nu aveau dreptul la vot femeile, că abia de 100 de ani femeile au dreptul la vot și abia din 1965 chiar și în America are dreptul toată lumea să voteze. Deci avem o șansă nesperată să putem vota!
Mai mult decât atât, acum 100 de ani, când în sfârșit li s-a dat voie femeilor să voteze, trebuia să aibă 30 de ani, îți dai seama... așa că, mai ales ăia de 18, acum, grămadă! Să vă văd!
Cred că cei care sunt reticenți să meargă la vot ar trebui să reflecteze la treaba asta, mai ales când ceva n-ai avut voie și dintr-odată ai voie. Cred că e foarte interesant, mai ales că să nu cumva vreodată să nu mai ai voie!
Consider că fiecare, realmente fiecare poate să fie o balanță, ori într-o parte, ori într-alta. Bunicii mei au fost chimiști amândoi și aveam în casă o balanță de-aia foarte fină și de-acolo am știut exact cum sunt măsurătorile și cum dintr-un praf, dintr-un strop de praf, poți să debalansezi lucrurile. Eu aș vrea să fiu stropul ăla de praf care să le țină la echilibru, pentru că echilibrul este ideal”.
Editor: Luana Păvălucă