Nereguli la votul prin corespondență. Mii de voturi ale românilor din diaspora nu au fost înregistrate. Explicațiile șefului AEP

Data actualizării: Data publicării:
Site-ul AEP unde românii s-au putu înscrie ca să voteze prin corespondență
Site-ul AEP unde românii s-au putu înscrie ca să voteze prin corespondență

Sunt probleme cu votul prin corespondență la alegerile parlamentare. Mai mulți telespectatori din diaspora ne-au semnalat în ultimele ore pe adresa redacției Dig24 că plicurile lor nu au ajuns la București. Este vorba de un număr de aproximativ 14.000 de voturi.

Andreea Bratu, jurnalist Digi24: Mai mulți telespectatori ne-au scris pe adresa de email a redacției și ne-au semnalat problemele pe care le-au întâmpinat pentru votul prin corespondență. Vorbim de persoane care locuiesc în străinătate și care s-au înscris să voteze prin corespondență și au încercat să-și execite acest drept.

Spre exemplu, un cetățean are locuiește în Elveția spune că a primit plicul cu buletinul de vot pe data de 24 noiembrie, l-a ridicat în ziua următoare, iar pe 26 noiembrie l-a trimis înapoi în țară cu opțiunea de vot, însă a primit ulterior o informare cu privire la faptul că acesta nu a ajuns la AEP până la data limită. Spune telespetatorul Digi24 că la fel li s-a întâmplat și unor apropiați din Marea Britanie și sunt nevoiți, la fel ca și în cazul său, să se deplaseze câteva ore cu mașina până la cea mai apropiată secție de votare.

Sunt însă probleme mult mai mari în Malta, ne-a scris un alt telespectator, acolo unde plicul cu buletinul de vot a sosit de abia la data de 30 noiembrie și, bineînțeles, nu a mai ajuns înapoi în țară cu opțiunea sa de vot, în timp util. Ce este mai rău, e că în Malta nu au fost organizate secții de votare din motive legate de pandemie. Așadar, cetățenii de acolo nu mai au posibilitatea să-și exercite votul la alegerile parlamentare.

Citiți și: 

Biroul Electoral Central cere Poştei Române detalii despre voturile prin corespondenţă

Precizările Poștei Române cu privire la voturile prin corespondență care nu au fost înregistrate

Autoritatea Electorală Permanentă subliniază faptul că toate aceste dificultăți și probleme care au apărut nu intră în sarcina instituției. Președintele AEP, Florin Mitulețu a declarat că „vorbim de servicii poștale din alte țări, iar de această acțiune se ocupă Poșta Română. Noi nu facem altceva decât să le pregătim, să le dăm, iar ei le trimit și apoi le primesc”.

Florin Mitulețu, președintele AEP: „La București nu au ajuns în timp util diferența între 35.880 și 21.600. Aproximativ 14.000 de voturi nu au ajuns în țară deloc, sau până la data limită. Poșta Română a trimis 35.880 de plicuri în străinătate și au sosit 21.600. Diferența poate să nu fi ajuns la cetățeni - o dată, și a doua oară, aceste plicuri ori să nu fi plecat, ori să fi plecat în termen inutil, ca să spun așa, pentru că ele trebuiau să ajungă înapoi până la data de 3 decembrie, ora 24:00, la misiunile diplomatice, ori la secțiile de votare organizate pentru votul prin corespondență de MAE, sau în țară.

În străinătate vorbim de specificul fiecărui stat, de servicii poștale ale fiecărui stat. Cetățenii care nu au primit plicurile, sau le-au întârziat la ajungerea în țară, se pot prezenta la secțiile de votare organizate în afara țării astăzi sau mâine.

Din condiții de pandemie, plicurile nu au ajuns la unii dintre cetățeni, sau nu au reușit să revină în țară aceste plicuri.”

Probleme au fost și în 2016 și 2019

Situația problematică a voturilor prin corespondență din acest an nu este o premieră. Diferențe între numărul de plicuri trimise și numărul de voturi înregistrate au mai fost și în 2016, respectiv 2019.

2016 - Alegeri parlamentare: 8.889 de plicuri cu buletine trimise de AEP, 4.561 de voturi înregistrate.

2019 - Alegeri prezidenţiale: 35.000 de plicuri trimise, 17.503 voturi înregistrate.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Alegerile în România, când țara era „roșie sângerie”: metodele prin care șefii statului erau numiți, nu aleși...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”