Exclusiv Nelu Tătaru: Ne gândim și la restricționarea circulației în anumite localități, dacă apar focare

Data actualizării: Data publicării:
nelu tataru, ministrul sanatatii
Foto: gov.ro

Autoritățile iau în calcul restricționarea circulației în anumite localități, dacă apar focare de coronavirus, a anunțat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, duminică seara la Digi24. El a precizat că se analizează situația de pe Valea Prahovei și litoral, pentru că „acolo se respectă cel mai puțin regulile”, dar că nu este cazul de a fi impusă carantina în destinațiile de vacanță.

Nelu Tătaru a precizat că bilanțul de astăzi arată că „avem o rată de 4% de infectare, avem o transmitere comunitară accentuată”. Ministrul Sănătății a recomandat în acest sens respectarea regulilor: purtarea măștii, distanțarea fizică și spălatul și dezinfectatul mâinilor.

Avem un sistem medical pregătit dar nu trebuie să ne punem în această bază. Cresc cazurile grave, avem o virulență crescută și sunt afectate grupele de risc. Am văzut și tineri afectați”, a subliniat el.

Tătaru a precizat că România are 4.000 de paturi la ATI, dintre care 3.000 sunt „complet dotate”.

Nu este o problemă ca număr sau ca dotare, dar este o problemă că noi ne gândeam că tot ce era spital covid să-l putem reda că spital non-covid”, a spus ministrul.

În acest sens, el a spus că trebuie avută în vedere o raportare diferită în funcție de situația din fiecare județ.

„Trebuie să facem o analogie și să vedem ce înseamnă tot turismul de pe Valea Prahovei apoi tot litoralul. Vine populație din toată țara și se reîntoarce, făcând o transmitere comunitară în localitățile lor. Acolo se respectă cel mai puțin regulile și atunci reevaluarea ca și controale la agenții economici, reevaluarea la județele de unde au venit acești conaționali. În următoarele două-trei zile vom vedea județele care au creșteri”, a subliniat Nelu Tătaru.

Întrebat dacă va fi impusă carantina în anumite locuri de vacanță, ministrul a spus că nu, dar că „agenții economici trebuie să respecte regulile care au fost stabilite. Dacă nu sunt respectate, se vor lua măsuri”.

Nu este intenția noastră să ne transformăm în stat polițienesc, relaxarea a fost însușită, și-a dat acordul tot ce a însemnat industrie din domeniul respectiv. Au fost de acord cu regulile, să le respecte. E o relaxare pe care ne-am asumat-o toți. Ar fi trebuit să nu ajungem aici. Mai vedem și această bagatelizare a ce înseamnă pandemie, reguli, care a dus la îndemnul de nerespectare a regulilor”, a spus Tătaru.

El a precizat că mâine se va lua decizia la nivelul grupului tehnic dacă se va da aviz pentru redeschiderea restaurantelor.

Avem în schimb acele focare care sunt căminele și focare în spitale, sunt focare gestionate . Vom impune, ne gândim și la restricționarea circulației în anumite localități. Evaluăm și rezultatele vor da și măsura”, a precizat Nelu Tătaru.

Ministrul sănătății a precizat și că va fi gândit un proiect de lege în care să fie prevăzută carantina și izolarea pentru când nu va mai fi stare de alertă.

Cu privire la acuzația că se testează mai mult pentru a descoperi mai multe cazuri noi, ministrul a răspuns că „numărul de teste ține de numărul de recoltări. (...) Nu poți impune o limită, să avem în fiecare zi 12.000 de recoltări”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Lucruri mai puțin știute despre Călin Georgescu. Din ce familie provine și câți copii are
Digi FM
Ce avere are Călin Georgescu. Cât a câștigat lunar din jobul lui de profesor în Pitești
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Una dintre cele mai bune lansări din 2024. Filmul care debutează pe 1 în box office-ul nord-american, cu...
Adevarul
Ce spunea Călin Georgescu pentru organul de propagandă al lui Putin: „Șansa României este înțelepciunea...
Newsweek
520 lei pe lună în plus la pensie pentru 920.000 pensionari. Casa de Pensii a anunțat cine ia banii
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un hamster a „evadat” dintr-o școală, într-un balon de plastic. Imaginile, desprinse parcă dintr-un film...
Film Now
Ce fel de relație există astăzi între Arnold Schwarzenegger și fosta sa amantă, Mildred Baena. Cei doi au...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”