Ministrul Economiei și al Turismului, Radu Oprea, a declarat joi, la Digi24, referitor la tragedia de la „Ferma Dacilor”, că „permisiunea de funcționare nu este în dreptul Ministerului Turismului”, care doar certifică un standard de calitate, adăugând că nu se ocupă cu verificarea aspectelor care țin de construcție. De asemenea, Oprea a mai explicat că a solicitat să fie modificată legea, astfel încât pensiunile nu vor mai fi certificate fără autorizații.
„Nu este vorba de o autorizație propriu-zisă, ci de o certificare. Ministerul Turismului certifică un standard, o calitate a serviciilor pe care le primești când vorbim de o stea, două, trei și așa mai departe, sau de margarete, în cazul pensiunilor, detalii care se regăsesc în documentele pe care administratorii unui astfel de hotel le transmit către minister. Punctual, necunoașterea legii nu te absolvă de responsabilitate. Este un mesaj pentru primarul care invocă greșit existența unei autorizații din partea Ministerului Turismului”, a explicat Radu Oprea.
Ministrul a mai spus că certificarea unui standard, cum este legislația astăzi, presupune ca în momentul solicitării de a fi certificat de către minister să depui o documentație unde singura conexiune cu partea de construcție, de stabilitate, de siguranță, este solicitarea de a veni cu înregistrarea de la Registrul Comerțului.
„La Registrul Comerțului administratorul sau acționarul unei companii, întreprinderi înregistrate trebuie să facă declarații pe propria răspundere că se conformează la regulile de mediu, de securitate la incendiu, sanitar veterinar, după caz, depinde de activitate. Restul, toate celelalte documente pe care le solicităm țin de acest standard pe care îl găsești într-o cameră”, a mai spus el.
Oprea spune că Ministerul Turismului se ocupă cu standardul de calitate
De asemenea, a precizat că, în ceea ce privește „Ferma Dacilor”, în 2017 a fost o primă solicitare la Ministerul Turismului pentru trei stele.
„Solicitarea o face administratorul, acționarul, cel care are puterea de a reprezenta societatea comercială, care este proprietarul acelei capacități de cazare. Nu am văzut solicitarea și documentele, doar nota de informare trimisă de cei din departamentul turism, din direcția turism, din minister. În notă mi se spune că au solicitat, și în conformitate cu legea eliberăm acest certificat provizoriu cu o valabilitate de maximum 90 de zile. În acest interval trebuie să se deplaseze cei din direcția de control să verifice că sunt îndeplinite acele condiții solicitate. Noi verificăm standardul de calitate al camerei respective. Standardul presupune că la o cameră cu patru stele, de exemplu, trebuie să ai un număr de prosoape, un număr de paturi, perne, pături, o suprafață. Acestea sunt certificările pe care le dăm noi, ca minister. Nimic altceva în plus. Nu ține de construcție, de stabilitatea inclusiv la incendiu. Acestea sunt parte integrantă a autorizației de construire”, a mai declarat Oprea.
El a mai adăugat că ISU are o responsabilitate foarte clară în a verifica acest lucru.
De asemenea, Radu Oprea a mai explicat că a solicitat să fie modificat ordinul de ministru.
„Astăzi am solicitat să fie modificat ordinul de ministru. Încă nu mi-a ajuns la mapă, ca să-l semnez, dar îl voi semna astăzi, cel târziu mâine dimineață, prin care se introduc, suplimentar față de cerințele care existau, să fie prezentată autorizația de construire, care are ca parte componentă și autorizația la incendiu, unde e cazul, și în cazul celor care există, pentru că sunt și alte tipuri de campare, să fie un certificat de la cadastru, care să arate exact și explicit destinația pe care o va urma, astfel încât să avem o legătură și între celelalte instituții de control ale statului român și certificarea pe care o dăm noi, referitoare la standard”, a mai spus el.
Totodată, referindu-se tot la pensiunea „Ferma Dacilor”, ministrul a mai spus că a primit o amendă de 40.000 de lei în 2017, pentru că funcționa fără o astfel de certificare.
„După care a venit o solicitare pentru camere de închiriat, o margaretă. Este minimul posibil în ceea ce înseamnă certificarea. Este standardul minimal, camera de închiriat, iar la camere de închiriat, în legislația actuală, nu există nicio prevedere referitoare la autorizația de stingere la incendiu sau de construire, pentru că o camera de închiriat poate fi în oricare apartament. Acea autorizație a fost acordată la sfârșitul anului 2017 sau în 2018. Trebuie să mă uit în notă”, a mai spus el.
„Ferma Dacilor” a cerut autorizație pentru trei margarete
Oprea a mai spus că cei de la „Ferma Dacilor” au cerut autorizație pentru trei margarete.
„Au fost în control, au constatat că deja erau în activitate și le-au aplicat amenda, apoi a expirat timpul în care trebuiau să vină cu clarificările care au fost solicitate și a fost clasat dosarul”, a mai spus el.
Ministrul Economiei a reiterat, în final, că permisiunea de funcționare nu este în dreptul Ministerului Turismului.
„Noi doar certificăm un standard de calitate, autorizația de funcționare în ceea ce privește programul de lucru o acordă autoritatea locală”, a conchis Radu Oprea, la Digi24.
Editor : B.C.