Ministrul Educației: Scenariul verde ar putea trece sub 1,5 rată de incidență. Ar însemna că mai mulți elevi vor începe școala

Data actualizării: Data publicării:
sorin cimpeanu cu masca de protesctie, portret
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Foto: gov.ro

Varianta de lucru a ordinului cu privire la regulile de redeschidere a școlilor în data de 8 februarie a fost prezentată de Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, prin intermediul unei videoconferințe la care au luat parte inspectorii școlari din toate județele. Ministrul a precizat că există posibilitatea ca scenariul verde să treacă sub 1,5 rată de incidență, în loc de 1, ceea ce înseamnă că mai mulți elevi vor merge fizic la școală, de luni. Cîmpeanu a precizat și cum se va proceda în cazul copiilor cu simptome. 

"În ceea ce privește scenariile stabilite pentru redeschiderea școlilor, pragurile au fost luate din pragurile vechiului ordin comun. În momentul de față, în Hotârarea CNCSU, scenariul verde prevede până la 1 la mie rata de incidență. În alte domenii, se prevede de la pragul de 1,5 la mie. Se dorește armonizarea. Această armonizare ar însemna că mai mulți elevi vor începe școala. În această variantă am estimat 2,4 milioane elevi care ar începe școala teoretic. Este un element important", a declarat Ministrul Educației, la videoconferința cu inspectorii școlari. 

Adeverințele medicale în format electronic, luate în considerare

 Adeverințele din primul semestru rămân valabile, mai spune Sorin Cîmpeanu, care a precizat că vor fi luate în considerare inclusiv cele în format electronic, îndemând profesorii să nu le ceară părinților elevilor să meargă după alte acte.

"Nu trimiteți părinții copiilor pentru alte adeverințe. Adeverințele eliberate pe primul semestru rămân valabile. Se vor lua în considerare și adeverințele în format electronic. Pe baza propunerilor primite o să introducem un articol conform căruia adeverințele medicale vor fi luate în considerare și în format electronic, cred că este un lucru important. Am anunțat deja de ieri că adeverințele medicale eliberate cu privire la vulnerabilitățile elevilor care împiedică venirea la școală vor fi luate în calcul, cele eliberate pe primul semestru", a declarat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.

Elevii care prezintă simptome să nu vină la școală. Nu se pun absențe

Elevii vor fi testați rapid cu teste antigen dacă prezintă simptome la școală, dar doar cu semnătura părintelui. Mai mult, la reîntoarcerea în colectivitate după ce s-a vindecat, elevul trebuie să aducă adeverință de la medicul de familie.

"Poate ar trebui mai clar precizate acele situații ca, dacă elevul prezintă simptome, să nu se prezinte în colectivitate. Să nu se pună absențe sau să fie motivate. Va face obiectul adăugirilor la acest ordin de ministru", a precizat Cîmpeanu. 

În cazul în care elevii prezintă în timpul orelor de curs stare febrilă sau altă simptomatologie specifică infectării se va aplica protocolul de izolare.

"În cazul în care există un consimţământ informat şi semnat al părinţilor cu privire la acordul de recoltare a probelor de exudat nazofaringian în vederea testării elevilor simptomatici, aceştia vor putea fi testaţi, într-o primă fază, cu teste antigen rapide, în cadrul cabinetelor medicale. Toate testele rapide efectuate în cabinetul medical şcolar de la nivelul unităţii de învăţământ vor fi raportate către Direcţia de sănătate publică/Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti. Dacă părintele/tutorele legal nu îşi exprimă acordul pentru testare, în cazul existenţei unor simptome specifice, acesta va lua legătura cu medicul de familie în vederea stabilirii paşilor următori", se arată în document

Cum se reiau orele în școli începând de luni

- Intrarea în școli se va face prin mai multe căi de acces
- Dacă nu există mai multe căi de acces, este esențială distanțarea fizică
- După dezinfectare, elevii vor fi conduși direct în clase
- Părinții sau alți însoțitori nu vor avea voie să intre în școală

- Trebuie asigurată distanţarea fizică de 1 metru între elevi
- Dacă sala nu permite distanțarea de 1 metru, spațiul va fi organizat astfel încât să se asigure distanța maximă posibilă între elevi
- Sălile de clasă vor fi aerisite constant - înainte de sosirea elevilor, în pauze, la finalul zilei

- În băi va trebui să existe în permanență dezifectant și prospae de hârtie
- Sunt interzie uscătoarele electrice şi prosoapele din material textil

- Cursurile pot începe la intervale orare diferite pentru a se evita aglomerația
- Elevii vor ieși pe rând în pauză; se va evita suprapunerea claselor
- Elevii vor fi supravegheați în pauze

- Se vor putea desfăşura doar jocurile care permit distanţarea fizică
- Sălile vor fi curățate, dezinfectate și aerisite după fiecare grupă de elevi

 

Editor : Alexandra Andronie

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Reacția inedită a unui cuplu de italieni după ce au văzut prețurile din restaurantele din România: ”Ne-am...
Digi FM
Laurențiu Cazan, obișnuit cu viața în Olanda, compară “Țara lalelelor” cu România: “Acolo, dacă te...
Pro FM
Cauza decesului lui Nicu Sârghea, toboșarul trupei Vunk. Ce spun medicii legiști
Film Now
Richard Gere, adevărul despre rolul interpretat în „Pretty Woman”: „La început am spus că nu este pentru...
Adevarul
Președintele BNS anunță restructurări în sistemul bugetar: „Am constatat cu amărăciune că aproape un etaj...
Newsweek
Care pensionari primesc încă o pensie până de Crăciun? Casa de Pensii anunță că a transferat banii
Digi FM
Andreea Marin, mesaj emoționant după ce fiica ei a fost admisă la facultate în SUA. Fanii vedetei au...
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără...
Film Now
Kate Winslet, despre Ozempic, medicamentul folosit de vedete pentru a slăbi: „Sună teribil!” Actrița nu le...
UTV
Jennifer Lopez, in mijlocul unui scandal dupa aparitia unor imagini controversate cu P. Diddy din noaptea...