Video Medicul Radu Țincu propune testele toxicologice obligatorii în școli. „Copilul nu înțelege că are o problemă cu drogurile”

Data actualizării: Data publicării:
radu tincu
Radu Țincu, medic de terapie intensivă cu specializare pe toxicologie Foto: captură video Digi24

Consumul de droguri în rândul tinerilor ia amploare, avertizează medicul Radu Țincu. Acesta spune că vârsta pacienților care au consumat substanțe interzise e tot mai mică. Și mai alarmant: copiii nici nu-și dau seama de gravitatea faptei lor, spune doctorul, care propune verificări toxicologice obligatorii în școli și nu numai.

Medicul Radu Țincu a spus la Digi24 că, de cele mai multe ori, adolescenții care ajung la el nu conștientizează că au în realitate o problemă cu drogurile. „Am săptămânal părinți care vin cu adolescenți de 15-16-17 ani, care să mă întrebe ce pot să facă cu ei. Atunci când discut cu copilul, acesta îmi spune „eu nu înțeleg de ce sunt aici. Ce fac eu e o normalitate pentru mine și cei din jur. Faptul că fumez iarbă sau că mai iau câte o pastilă de amfetamină la o petrecere, asta nu reprezintă o anormalitate și cu toate astea mama sau tata mă aduc la doctor”, spune doctorul. 

În același timp, Radu Țincu precizează că tratamentul pentru un singur pacient poate costa statul român până la 7.000 de euro. „Perioada de la spital din secția de toxicologie plus perioada de psihiatrie costă foarte mult și statul român. Un pacient în reanimare pentru patru-cinci zile consumă undeva între 2.000 și 4.000 de euro pentru a fi salvat, în funcție de complexitate. Dacă necesită dializă, că am avut pacienți care au avut nevoie de dializă, costurile pot ajunge chiar la 6.000-7.000 de euro”, precizează medicul.

Pentru a veni în sprijinul părinților, care ar putea interveni înainte ca adolescenții să devină dependenți de droguri, medicul Radu Țincu propune testele toxicologice obligatorii în școli, dar susține că măsura poate fi implementată la angajare pentru anumite meserii. 

„Sunt un susținător al screening-ului toxicologic obligatoriu, nu doar pentru copii. Am avut pacienți care au plecat în America să se angajeze bucătari, chelneri, recepționeri și au avut screening toxicologic obligatoriu la angajare și au venit speriați pentru că nu știau cum să-l facă negativ. E nevoie poate și pentru anumite profesii. Screening-ul nu înseamnă pedepsire, vorbim de copii aici, ci facem screening-ul toxicologic în școli ca să-i informăm pe părinți. Nu îl exmatriculăm, nu îi îngrădim copilului accesul la școală, ci îl trimitem părinților, care în mod normal, rațional, ar trebui să acționeze, astfel încât copilul lor să nu devină dependent”, mai spune acesta. 

Medicul Radu Țincu e duminică, 26 martie, la emisiunea „În fața ta”, la Digi24, începând cu ora 14:00. 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rușii își fac bagajele: Imagini din satelit dezvăluie cum își retrag echipamentele militare și le încarcă...
Digi FM
Un puști de la grădi, vedetă pe TikTok, după „gafa” pe care a făcut-o la serbare. Utilizatorii de internet...
Pro FM
Ariana Grande, copleșită de criticile legate de aspectul ei în schimbare: "De la 17 ani mă simt ca un...
Film Now
Cum arată azi Michaela Quinn și Sully din serialul vedetă al anilor 90, "Dr. Quinn". Filmările începeau acum...
Adevarul
Ce sfaturi a primit o tânără revoltată de salariul de 3.500 de lei: „Voi cum rezistați cu acești bani? Sunt...
Newsweek
Cum a pierdut un pensionar sute de lei la pensie la Mica Recalculare? Ce greșeală a făcut? DOCUMENT
Digi FM
Câți bani ar putea câștiga România în fiecare an, datorită aderării la Schengen. Adrian Negrescu: „E nevoie...
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără...
Film Now
Jennifer Aniston și Sandra Bullock, împreună la un medic estetician cunoscut pentru liftinguri faciale și...
UTV
Jennifer Lopez, in mijlocul unui scandal dupa aparitia unor imagini controversate cu P. Diddy din noaptea...