MApN a semnat 4 contracte din 15 din programul SAFE, de aproape 700 de milioane de euro

Data publicării:
Armata română
Foto: Profimedia

Ministerul Apărării Naţionale a anunțat semnarea a patru contracte, până la această dată, în valoare de aproape 700 de milioane de euro fără TVA şi peste 1 milion de lei fără TVA, în cadrul programului SAFE, pentru achiziţionarea unor drone şi echipamente militare de recunoaştere aeriană, a unor rachete antiaeriene MANPAD MISTRAL cu rază foarte scurtă de acţiune, portabile, precum şi furnizarea de muniţie. Termenul limită pentru semnarea tuturor celor 15 contracte este 30 mai.

Potrivit Ministerului Apărării Naţionale (MApN) a semnat, până la această dată, patru contracte în cadrul Programului SAFE, unul dintre acestea vizând furnizarea, de către compania Quantum Systems, a produsului „Sistem Mini UAS clasa I”, în valoare de 30.700.000 euro, fără TVA.

„Documentul prevede furnizarea a 34 de sisteme Mini UAS clasa I (vector), toate cu livrare în anul 2027, precum şi a 15 kit-uri Scorpion, ce permit transformarea sistemului din configuraţie „aripă fixă” în configuraţie „multicopter”. Sistemele contractate, care vor fi utilizate pentru executarea misiunilor de supraveghere, completează capabilităţile deja existente în Armatei României şi sunt complementare proiectului de coproducţie dezvoltat în România”, precizează MapN.

Sursa citată arată că un alt contract, parafat de MApN cu Ministerul Forţelor Armate şi al Veteranilor din Republica Franceză, se referă la achiziţia Sistemelor de rachete antiaeriene cu bătaie apropiată/rază foarte scurtă de acţiune, portabile – MANPAD MISTRAL. Potrivit oficialilor români, achiziţia se realizează în cadrul iniţiativei „European Joint Acquisition of Mistral System”, coordonată de Franţa, în care România este parte, alături de alte state europene.

Preţul este de 625.591.000 euro, fără TVA, şi include 231 de sisteme MANPAD MISTRAL, 934 de rachete MISTRAL, servicii de instruire, muniţii de antrenament, documentaţii, un simulator şi suport logistic. Programul „Sisteme de rachete antiaeriene cu bătaie apropiată/rază foarte scurtă de acţiune, portabile – MANPAD MISTRAL” a fost inclus în Planul de investiţii pentru industria europeană de apărare, elaborat în baza Regulamentului „Acţiunea pentru securitatea Europei – SAFE”, precizează aceeaşi sursă.

Un alt contract semnat prin NATO Support and Procurement Agency – NSPA vizează muniţie de tip 35x228 mm, document care prevede achiziţia a 87.360 de lovituri calibrul 35x228mm LINKED HEI-T, preţul fiind de 23.356.400 euro, fără TVA, livrările produselor urmând să fie făcute anul viitor. 

Al patrulea contract subsecvent pentru Programul Platforme multifuncţionale de transport pe roţi, încheiat în baza Acordului-cadru din anul 2019, cu compania IVECO DEFENCE VEHICLE S.p.A. din Italia, este în valoare de 1.069.018.421 lei, fără TVA, compania având obligaţia de a livra, în perioada 2026-2028, un număr de 860 de platforme de transport auto multifuncţionale - pe roţi, în 16 configuraţii, precizează MapN.

Ministerul Apărării Naţionale caută soluţii pentru depăşirea obstacolelor de natură procedurală şi comercială, astfel încât să fie respectat calendarul de implementare a Programului SAFE, se mai arată în comunicatul citat.

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce nu ai voie să faci în parcarea supermarketului. Amenda de 10.000 de lei de care puţini şoferi au habar
Digi FM
Ce a pățit un britanic în prima zi în București. A vrut să plătească biletul în autobuz și s-a trezit cu 80...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Iubita lui CRBL, despre cum a acceptat mama ei relația cu solistul cu 23 de ani mai mare: "Evident că nu a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Rebecca Ferguson preferă să se descurce fără coordonatorii de intimitate pe platourile de filmare: "Limitele...
Adevarul
Sfârșit de vară cu delicii demențiale în bucătărie. Trei rețete românești de final de sezon care te fac „să...
Newsweek
Șomajul tehnic poate conta la pensie? Ce trebuie să știe pensionarii care au trecut prin astfel de perioade
Digi FM
EI sunt singurii trei oameni din lume care nu au nevoie de pașaport pentru a călători. De ce lor nu li se...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Matthew McConaughey, apariție rară alături de toți cei 3 copii! Actorul și soția sa au făcut senzație pe...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja