Cunoscutul moderator american de televiziune Larry King, în vârstă de 87 de ani, a murit după ce a fost diagnosticat cu Covid-19, scrie BBC. El fusese internat în spitalul Cedars-Sinai din Los Angeles la sfârșitul anului trecut după ce a contractat virusul și ulterior a fost mutat la terapie intensivă la începutul lunii ianuarie, după ce starea sa de sănătate s-a deteriorat. Larry King s-a luptat de-a lungul vieții cu numeroase probleme de sănătate, printre care afecțiuni cardiace, diabet de tip 2 dar și cancer pulmonar.
Jurnalistul, care timp de 25 de ani a fost gazda emisiunii „Larry King Live” la CNN, a dezvăluit în 2017 că a avut cancer la plămâni și a fost operat. În 1987, el a suferit un atac de cord major, având nevoie de o operație complicată de bypass. Tumoarea i-a fost descoperită la analizele de rutină pe care și le făcea anual.
În aprilie 2019 i s-au pus niște stenturi și tot în 2019 a suferit și un atac cerebral.
Însă legendarul om de televiziune a trecut printr-o suferință cumplită anul trecut, când doi dintre copiii săi au murit la interval de o lună. Fiul său Andy, în vârstă de 65 de ani, a murit din cauza unui infarct în iulie, iar fiica sa, Chaia, în vârstă de 52 de ani, a murit de cancer pulmonar, în august.
Numeroasele probleme de sănătate l-au făcut pe Larry King să înființeze o fundație care îi poartă numele și care îi ajută pe cei care nu au asigurare medicală.
În timpul celor 25 de ani de carieră la CNN, Larry King a intervievat candidați la alegerile prezidențiale, vedete, sportivi, actori și oameni obișnuiți. S-a retras din activitate în 2010, după ce a realizat peste 6.000 de ediții ale show-ului de televiziune. Însă nu a putut sta prea mult departe de camerele de luat vederi. În 2012, a devenit gazda emisiunii „Larry King Now”, care se difuza de trei ori pe săptămână la Ora TV, un canal digital on-demand pe care l-a fondat împreună cu mogulul mexican în domeniul telecomunicațiilor Carlos Slim.
Editor : I.C