Procurorii militari români au început o anchetă pentru crime contra umanității comise de ruși în Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
Încă o groapă comună a fost descoperită la Bucha
Încă o groapă comună a fost descoperită la Bucha. Foto: Profimedia

Procurorii români s-au autosesizat cu privire la săvârșirea de crime contra umanității în Ucraina și vor desfășura propria anchetă cu privire la impactul războiului asupra ucrainenilor care dețin și cetățenia română. Investigația a fost declanșată având în vedere consecințele deosebit de grave ale atacurilor rușilor care au omorât civili, inclusiv copii, transmite Ministerul Public.  

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de infracțiuni contra umanității, prevăzute de art. 439 alin. (1) lit. g) și k) din Codul penal.

Într-o astfel de anchetă, competența pentru efectuarea cercetărilor aparține Secției parchetelor militare.

"La data de 24.02.2022, Federația Rusă a lansat o amplă operațiune militară (aeriană, terestră și maritimă) de invadare a Ucrainei-stat independent și suveran.

Potrivit informațiilor publice existente, atacul militar este generalizat și sistematic, fiind îndreptat atât împotriva unor obiective militare, cât și împotriva unor obiective civile, rezultând date că au fost bombardate școli, spitale, complexe comerciale, fiind afectată în mod direct populația civilă din Ucraina", transmite, luni Ministerul Public.

Potrivit procurorilor români, "consecințele atacului sunt deosebit de grave", în contextul în care au fost înregistrați civili uciși, inclusiv copii, precum și răniți.

Ca urmare a traumei psihice provocate de atacul militar al Federației Ruse, milioane de civili au părăsit teritoriul Ucrainei, având în prezent statutul de persoane refugiate, inclusiv pe teritoriul României, potrivit sursei citate.

"Conform art. 10 C.p.p., legea penală română se aplică și infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării de către un cetățean străin contra unui cetățean român.

Jurisdicția se exercită de organele de urmărire penală române și pe baza principiului universalității. Cercetările au în vedere și deținerea de către cetățeni ucraineni a cetățeniei române.", mai transmite Ministerul Public.

Conform legii române, este crimă împotriva umanității săvârșirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva unei populații civile, a uneia dintre următoarele fapte: uciderea unor persoane; vătămarea integrității fizice sau psihice a unor persoane; deportarea sau transferarea forțată; torturarea unor persoane; violul sau agresiunea sexuală; privarea de libertate; fapte cauzatoare de suferințe mari.

Pe pagina special creată în contextul acestei anchete -  anchetaucraina.mpublic.ro -   procurorii pun la dispoziție un chestionar care să poată fi completat de către persoanele care au fost victimă sau martor în contextul agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei. Completarea chestionarului nu înseamnă că automat persoana în cauză va fi contactată de autoritățile române însă, în funcție de informațiile puse la dispoziție, este posibil să fie contactată pentru a da informații suplimentare, adaugă procurorii.

Procurorii români vor cere de la magistrații ucraineni date despre investigațiile deschise acolo. Sunt peste 20.000 de anchete pentru crime de război, investigațiile fiind coordonate de Parchetul din Ucraina.

În martie, Polonia adunase deja 300 de mărturii în cadrul unei investigații pentru crime de război.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”