ACTUALIZARE. Procesul fostei șefe a DIICOT, Alina Bica, a început cu o amânare, pentru că mai mulţi inculpaţi nu au avut apărător. Astăzi, la primul termen, magistraţii instanței supreme au luat în discuţie doar măsurile preventive dispuse în acest dosar, după ce avocatul Alinei Bica a cerut întreruperea arestului la domiciliu şi judecarea fostei şefe a DIICOT ori în stare de libertate, ori sub control judiciar. Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru 4 mai.
Vineri începe la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procesul Alinei Bica. Alina Bica a ajuns la ÎCCJ şi le-a declarat jurnaliştilor că „întotdeauna arată bine”.
„Da, sunt optimistă. Normal că voi da declaraţii”, a declarat Alina Bica. Întrebată cum au fost primele două zile de libertate, aceasta a spus că s-a simţit „bine”.
Fostul procuror-șef al DIICOT, Alina Bica, a fost eliberată, marți după-amiază, din penitenciarul Târgșor, după cinci luni de arest preventiv. Cu zâmbetul pe buze, ea a stat de vorbă pentru câteva minute cu ziariștii, cărora le-a spus că nu are ce să-și reproșeze și că se consideră în continuare o femeie de succes.