„ Eu suțin foarte mult ca România să procedeze, să acționeze, să legifereze exact așa cum o face fiecare stat membru din Uniunea Europeană. Asta cred eu. Mai pe larg despre MCV și despre rezoluția din Parlamentul European, mâine, cel mai târziu poimâine. Acum chiar avem de discutat, mai ales după ce s-a întâmplat și la Paris, din nefericire”, a spus Liviu Dragnea, referindu-se la protestele din Franța.
Parlamentul European a votat, săptămâna trecută, rezoluția referitoare la statul de drept în România, după dezbaterile pe această temă pe care le-a organizat în februarie 2017, februarie şi octombrie acest an. Rezultatul votului a fost 473 voturi pentru, 151 împotrivă, 40 abțineri.
Legislativul european a condamnat „intervenţia violentă şi disproporţionată” a forţelor de ordine în timpul protestelor de la Bucureşti din august 2018.