37 de percheziţii au loc, miercuri dimineaţă, la locuinţele unor persoane, dar şi la sediile a două instituţii publice din judeţul Mureş, într-un dosar privind infracţiuni de corupţie în domeniul silvic, fiind vizaţi şi funcţionari publici, anunţă Direcţia Generală Anticorupţie.
Conform unui comunicat transmis de Direcţia Generală Anticorupţie,
Ofiţerii din Mureş, ajutaţi de poliţişti, lucrători ai Gărzii Forestiere Cluj şi supravegheaţi de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş fac 37 de percheziţii domiciliare, dar şi la sediul unui ocol silvic şi la o instituţie publică, transmite DGA într-un comunicat.
„Cauza are la bază date obţinute, valorificate şi înaintate unităţii de parchet competente privind infracţiuni de corupţie săvârşite de funcţionari publici, în legătură cu fapte penale la regimul silvic”, precizează anchetatorii.
La audieri urmează să fie aduse mai multe persoane.