Gabriel Oprea, din nou la DNA

Data publicării:
20160411 oprea dna 02 INQ Octav Ganea

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Fostul ministru de Interne a fost chemat pentru explicaţii în dosarul în care este suspectat că ar fi beneficiat de o maşină de lux şi un jacuzzi, ambele cumpărate din banii serviciului secret al Ministerului de Interne.

În acest dosar, Gabriel Oprea a fost pus sub urmărire penală pentru abuz în serviciu de procurorii DNA, în urma avizului dat de Senat. DNA cercetează „presupuse acte asimilate corupției săvârșite de persoane din conducerea Departamentului de Informații și Protecție Internă (D.I.P.I.)”.

În acest context, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general referatul cauzei, în scopul sesizării Senatului cu formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Gabriel Oprea, la data faptei viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne.

„La data de 13 iulie 2015, Oprea Gabriel, în calitate de ministru de Interne și ordonator de credite, cu ajutorul suspecților Nicolae Gheorghe, secretar de stat în cadrul Departamentului de Informații și Protecție Internă și Pavel Gabriel-Nicolae, șef al serviciului juridic, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale acestei structuri de poliție și a aprobat achiziția unui autoturism Audi A8 în scopul declarat al asigurării protecției demnitarilor.

Acest lucru s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziționarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne, strict la situații legate de folosirea lor în activități de urmărire penală a infracțiunilor de corupție.

Ca urmare a încălcării atribuțiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei.

În perioada 21 august – octombrie 2015, ministrul de Interne a beneficiat de folosința exclusivă a autoturismului Audi A8, achiziționat astfel.

Denunţători în acest caz sunt trei ofiţeri din MAI a căror identitate este protejată de procurorii DNA. Ofițerii l-ar fi dat de gol pe Oprea că a folosit banii ministerului, mai exact, de bugetul serviciului de informații DIPI, pentru o mașină de lux și o cabină de duș cu hidromasaj.  Gabriel Oprea a spus că acuzațiile sunt nefondate.

Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea mai este acuzat de abuz în serviciu în dosarul "Girofarul", pentru că ar fi beneficiat de coloană oficială fără a avea dreptul la aceasta. Mai mult, în baza unui protocol între instituții, el i-ar fi dat dreptul și lui Tiberiu Nițu la coloană oficială, deși legislația prevede că de aceasta pot beneficia doar președintele, premierul și președinții celor două camere ale Parlamentului.

În urma acestei anchete, Tiberiu Niţu a demisionat din funcţia de procuror general.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Eros Ramazzotti, apariție rară în public. Starul italian în vârstă de 61 de ani, fotografiat pe străzile din...
Film Now
Tom Holland o caută periodic pe Zendaya pe Google: „Așa mă asigur că suntem bine”
Adevarul
Dacii au construit cel mai rezistent drum pavat din România. Cât va costa restaurarea lui, după două mii de...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”