Informații oficiale. Cum procedăm dacă suntem programați la vaccinare, dar ne-am infectat sau am intrat în izolare

Data actualizării: Data publicării:
tablita de informare centru de vaccinare anti-Covid
Centru de vaccinare anti-Covid. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Persoanele care se infectează cu coronavirus în timp ce sunt programate la vaccin sau după ce au fost vaccinate deja cu o doză pot să își păstreze schema de vaccinare existentă, însă trebuie să îndeplinească pași adiționali. Andrei Baciu, vicepreședintele Comitetului Național pentru coordonarea activităților privind vaccinarea anti-Covid, a clarificat pentru Digi24.ro ce trebuie să facă românii aflați în diferite scenarii legate de vaccinare.

Cum procedez dacă m-am vaccinat cu prima doză, dar m-am infectat înainte de rapel?

În acest caz, există două scenarii – în cazul în care infectarea cu Covid-19 se întâmplă la scurt timp de la vaccinarea cu prima doză, iar persoana respectivă se vindecă în perioada până la rapel, atunci doza de rapel poate fi administrată la data programată, dacă persoana este negativă la momentul respectiv. 

În al doilea scenariu, în care infectarea se produce cu puțin timp înainte de data programată de rapel, iar persoana este încă pozitivă la acea dată, atunci se poate lua măsura excepțională a amânării rapelului până la 42 de zile pentru vaccinul Pfizer/BioNTech, cu 35 de zile pentru vaccinul Moderna, și trei luni pentru vaccinul AstraZeneca, toate calculate de la data administrării primei doze de vaccin.

Persoanele care se regăsesc în acest al doilea scenariu trebuie să contacteze centrul de vaccinare și să transmită situația fără să facă o nouă programare în platformă, pentru a evita vaccinarea în afara intervalului precizat mai sus.

Centrul de vaccinare va reprograma, în acest caz, persoana respectivă la momentul în care este vindecată și poate să îi fie administrată doza de rapel. Mai există o variantă de reprogramare, prin platformă - se poate face programare suplimentară, dar trebuie să fie ales același centru de vaccinare la care s-a făcut prima doză. 

 Doza de vaccin este deja alocată și rezervată persoanei și va fi folosită pentru rapel chiar dacă mai târziu de data programată inițial.

Cum procedez dacă sunt sunt infectat cu coronavirus, dar sunt asimptomatic?

Persoanele pozitive dar asimptomatice trebuie, de asemenea, să aștepte până ce se vindecă și au test negativ la Covid-19, înainte de a se vaccina cu prima sau cu a doua doză.

Pentru persoane care au avut infecție asimptomatică și nu s-au vaccinat cu nicio doză, vaccinul se face după vindecare. Recomandarea inițială  a autorităților a fost să se facă după o lună sau mai mult, pentru că persoanele vindecate au anticorpi și la momentul respectiv dozele erau mai puține. În acest moment dozele de vaccin sunt suficiente pentru a acoperi nevoia populației. 

Pentru persoanele cu infecție asimptomatică care trebuie să fie vaccinate cu doza de rapel se procedează la fel ca în cazul celor cu infecție simptomatică - se poate lua măsura excepțională a amânării rapelului până la 42 de zile pentru vaccinul Pfizer/BioNTech, cu 35 de zile pentru vaccinul Moderna, și trei luni pentru vaccinul AstraZeneca, toate calculate de la data administrării primei doze de vaccin. 

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a băgat 69 de milioane de euro în manipularea din România și Bulgaria: dezvăluiri despre
Digi FM
Un puști de la grădi, vedetă pe TikTok, după „gafa” pe care a făcut-o la serbare. Utilizatorii de internet...
Pro FM
Băieții de la Vunk, prima reacție după moartea lui Nicu Sârghea: „Nu există cuvinte suficiente pentru a...
Film Now
Salma Hayek, pozată fără haine în saună, acoperită doar de două prosoape minuscule. "Cum să dai internetul...
Adevarul
Alimentele care ajută la întărirea sistemului imunitar în timpul sezonului de rece: „Pot susține sănătatea...
Newsweek
Care pensionari rămân fără pensie în 2 săptămâni dacă nu au acest document? E ultimul termen
Digi FM
Câți bani ar putea câștiga România în fiecare an, datorită aderării la Schengen. Adrian Negrescu: „E nevoie...
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără...
Film Now
Charlize Theron, superbă, statuară și senină și la o ieșire cu fiicele ei. Cum arată când renunță la rochiile...
UTV
Raluka, despre cum l-a cunoscut pe iubitul ei cu 22 de ani mai in varsta. „Am stat la povesti vreo 6 ore"