VIDEO: Incendiu puternic în curtea Spitalului Robănescu din București. Peste 100 de copii au fost evacuați

Data actualizării: Data publicării:
incendiu la spitalul robanescu din bucuresti 25 iulie
Un incendiu puternic a izbucnit marți seară în curtea Spitalului Nicolae Robănescu din București. FOTO: Inquam Photos/ Sabin Cîrstoveanu

Un incendiu puternic a izbucnit, marți seară, în curtea Spitalului „Nicolae Robănescu” din București, după ce un transformator ar fi explodat. 110 copii au fost evacuați, aceștia fiind transferați la Spitalul „Marie Curie”.

Un incendiu puternic a izbucnit marți seară în curtea Spitalului Nicolae Robănescu din București. FOTO: Inquam Photos/ Sabin Cîrstoveanu
Un incendiu puternic a izbucnit marți seară în curtea Spitalului Nicolae Robănescu din București. FOTO: Inquam Photos/ Sabin Cîrstoveanu

ACTUALIZARE 26 IULIE 00:40 În urma incendiului produs în curtea spitalului „Nicolae Robănescu” au fost afectate două autoturisme, transformatorul şi izolaţia de pe faţada clădirii unităţii medicale, informează ISU Bucureşti-Ilfov.

Potrivit sursei citate, au rămas la faţa locului, pentru supraveghere, două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială cu azot şi o ambulanţă SMURD.

ACTUALIZARE 23:50 79 de copii şi 21 de aparţinători au fost transferaţi de la Spitalul „Nicolae Robănescu” la Spitalul „Marie Curie”, a anunţat Denis Stănescu, purtător de cuvânt al acestei unităţi medicale, potrivit Agerpres.

Ea a precizat că atât copii, cât şi aparţinătorii sunt în siguranţă.

„79 de copii şi 21 aparţinătorii au fost preluaţi şi sunt în siguranţă. Nu se pune problema pe ce perioadă rămân la „Marie Curie”. Incendiul este lichidat şi nu au fost victime'', a arătat purtătorul de cuvânt al Spitalului „Marie Curie”, Denis Stănescu.

ACTUALIZARE 23:40 Premierul Marcel Ciolacu a transmis, pe Facebook, mulțumiri „personalului medical și unităților de intervenție pentru promptitudinea și profesionalismul de care au dat dovadă în această seară în cazul exploziei urmate de incendiu, de la Centrul Clinic de Recuperare „Dr. Nicolae Robănescu”.”

„Cel mai important este că toți copiii și personalul medical sunt acum în siguranță, fiind transferați la Spitalul Clinic de Urgență Marie S. Curie”, a mai scris Ciolacu.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ACTUALIZARE 23:30 Incendiul a fost lichidat, iar pericolul a dispărut, a transmis ISU București-Ilfov. Autoritățile vor începe o anchetă pentru a afla exact cum s-a petrecut incidentul. 

Știre inițială: „Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la un post trafo (transformator) cu propagare la două autoturisme în strada D. Minca (în curtea Spitalului Robanescu). Incendiul se manifestă cu flacără violentă şi degajări de fum, în acest moment acţionăm pentru localizarea acestuia şi limitarea propagării la spital”, a transmis, marţi seară, ISU Bucureşti-Ilfov.

Nu există victime

Spitalul a fost evacuat, inclusiv 110 copii, aceştia fiind transferaţi la Spitalul Marie Curie.

Intervin opt autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două autospeciale de intervenţie şi salvare de la înălţime, descarcerarea, detaşamentul special de salvatori, CBRN, o autospecială cu azot şi două ambulante SMURD, a mai transmis sursa citată.

„110 copii și personalul au fost evacuați la Spitalul Marie Curie. Sunt în siguranță. Cel mai important este că copii sunt în siguranță. A fost o explozie a unui transformator din curtea spitalului care a dus la incendierea a două autoturisme parcate în zonă. Pompierii vor lichida incendiul, sperăm cât mai repede, urmând să se decidă când se întorc copiii. Nu avem victime și nici persoane care să necesite îngrijiri medicale. Au început prima dată să se autoevacueze, după care pompierii au căutat în toate încăperile spitalului pentru a se asigura că nu e nimeni în interior. Au fost căutate toate încăperile. Nu am fost informat să existe pericol la fața locului”, a declarat șeful DSU, Raed Arafat, la Digi24.

O pană de curent a cauzat explozia

De asemenea, directorul centrului a adăugat că toți pacienții au fost evacuați și că au avut susținerea Spitalului Marie Curie.

„Am încercat să evacuăm probe din laboratorul genetic. A fost o pană de curent și când a revenit curentul a explodat transformatorul, care era nou, și în acea zonă era și țeava de la gaze”, a mai spus directorul.

Mai mult, potrivit Ministerului Sănătății, toți cei 110 de copii au fost transferați în siguranță la Spitalul Marie Curie, aflat în apropiere.

„În momentul de față toți copiii sunt repartizați pe secții. În această seară a avut loc o pană de curent în zona din jurul Spitalului de recuperare pentru copii Robănescu, motiv pentru care spitalul a fost alimentat de generator mai mult de o oră. În momentul revenirii energiei electrice în rețea transformatorul a explodat, provocând incendierea a două mașini din apropiere. Personalul a luat imediat măsuri pentru oprirea instalațiilor de gaze din incinta spitalului și a procedat la evacuarea în siguranta copiilor internați, a aparținătorilor acestora. Operațiunea s-a desfășurat sub coordoarea directorului medical dr. Andrada Mirea, care era de gardă în momentul respectiv. Ministrul Sănătății este în legătură permanentă cu conducerile celor două spitale pentru asigurarea transferului în siguranță al pacienților la Marie Curie, care a alocat resurse umane suplimentare în zona de Primiri Urgențe până la rezolvarea situației”, mai precizează Ministerul Sănătății.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se conduce corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”