- E plin de gunoaie, sunt şobolani, de multe ori sunt chiar cadavre de animale.
Aşa arată unul dintre cele 57 de puncte termice care asigurau până 2013 căldura şi apa caldă în Brăila. După falimentul CET, imobilele au fost lăsate în paragină şi au devenit un pericol pentru localnici.
- Trebuie neapărat dărâmat că e pericol pentru noi la cutremur, eu stau în blocul ăsta, scara asta, dacă pică în partea asta ne distruge toată scara 1.
- Sunt copii care se mai joacă pe acolo şi poate să cadă cărămizi, poate să cadă orice pe ei, foarte, foarte periculos.
„Să facă totuşi ceva cu ele, să spună starea lor şi să le... să şi le scoată de sub administrare sau să intre în parteneriate cu alţii ca să le administreze”, spune Codruţa Nedelcu, preşedinte al unui ONG.
Primăria are o explicaţie pentru situaţia în care au ajuns clădirile.
„Nu este vorba să pice clădirea acum, dar trebuie să avem în vedere altă dimensiune, sunt nişte harnici cetăţeni care se duc şi mai scot câte o cărămidă de prin zona respectivă”, afirmă Aurel Simionescu, primarul municipiului Brăila.
Autorităţile vor trebui să inventarieze clădirile şi abia apoi să le stabilească ce vor face cu ele.