Zece călători pe ruta Craiova-Vidin, în șase zile de la inaugurare

Data publicării:
trenulet

Garnitura pleacă de două ori pe zi din gara din Craiova, la 8 dimineaţa şi la prânz. Însă, trenul regio care face legătura între Craiova și Vidin nu se bucură de prea mult succes. Aproape toți călătorii sunt navetiști și s-au urcat în garnitură din stații de pe teritoriul României, din Golenți Segarcea, Băilești și din multe alte localități.

Nici în sens invers trenul nu are mai mult succes. Bulgarii nu se înghesuie să vină la noi.

Autorităţile spun că este o legătură feroviară foarte bună şi au planuri mari în privinţa acesteia.

„Aceste trenuri sunt în corelație cu trenurile care au legătură de la Vidin la Sofia și chiar spre Atena. Va fi legat și cu trenul de la Sofia până la Atena, deci e un lucru bun pentru turiști”, spune Gheorghe Popa, director regional CFR Craiova.

O singură problemă au: bate vântul prin vagoane. Cu mai multă publicitate, spun autorităţile, lucrurile s-ar schimba.

„Numărul de călători care au făcut acest transport de la Craiova la Vidin sau, mai bine spus, de la Golenți la Vidin este foarte redus. Eu consider că e nevoie de o publicitate mai mare”, mai spune Gheorge Popa.

Mai exact, doar 10 călători au plecat spre Bulgaria. Traficul feroviar a fost inaugurat pe Podul Calafat-Vidin pe 10 mai. Costul total al construcţiei a fost de aproximativ 273 de milioane de euro, din care partea bulgărească a plătit circa 225 de milioane de euro, iar restul statului român.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidați excentrici pe care i-a avut România la prezidențiale, după 1990. Ar fi ieșit dacă ar fi avut...
Digi FM
Traian Băsescu despre criza electorală: „Se repetă alegerile până iese...
Pro FM
Alex Velea, despre secretul relației cu Antonia: „Iubirea adevărată înseamnă sacrificiu, înțelegere și...
Film Now
Sofia Vergara, paradă în costume de baie, la 52 de ani, pe o insulă exotică: "Regina noastră columbiană"
Adevarul
Adrian Văncică, după rezultatele de la primul tur al alegerilor prezidențiale: „Bă, da’ am înnebunit de tot?”
Newsweek
Sunt anunțate noi creșteri de pensie. Câți bani se vor da în plus la indexarea de la 1 ianaurie?
Digi FM
"Ne-am întors în Evul Mediu? Asta vrem, Coreea de Nord?". Adrian Văncică, mesaj viral după primul tur al...
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău atunci când încetezi să mai folosești țigările electronice
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine după ce stăpânul său și-a pierdut viața într-un râu înghețat. Patrupedul și-a...
Film Now
Johnny Depp, din nou în centrul controverselor. Cine este femeia mai tânără cu 30 de ani decât el care l-ar...
UTV
Megan Fox a intors toate privirile intr-o rochie transparenta, cu burtica la vedere. Actrita este insarcinata...