Un șofer care circula cu viteză s-a răsturnat, marți, pe DN 1E, în timp ce circula dinspre Poiana Brașov spre orașul Brașov, momentul fiind filmat de un alt șofer. Pe imagini se vede cum BMW-ul depășește pe linie continuă, potrivit Mediafax.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
În imaginile filmate de un șofer în trafic, pe drumul dinspre Poiana Brașov spre orașul Brașov, se vede cum o mașină depășește pe linie continuă, iar la un moment dat, din cauza vitezei în curbă, lovește un parapet și se răstoarnă.
Polițiștii spun că șoferul care s-a răsturnat cu mașina are 31 de ani și nu consumase alcool.
„Un conducător auto, în vârstă de 31 ani, care conducea un autovehicul pe DN1E, dinspre Poiana Brașov spre municipiul Brașov, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a lovit un parapet și s-a răsturnat pe partea carosabilă. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost zero”, au spus, marți, reprezentanții IPJ Brașov.
O persoană, pasager în autoturismul răsturnat, a fost examinată medical la fața locului, însă nu a avut nevoie de transport la spital.
Editor web: Liviu Cojan