Unul dintre militarii răniţi în accidentul aviatic de la Sibiu a murit astăzi la spital
Data publicării:
Căpitan-comandorul Corneliu-Gabriel Titiana a fost unul dintre cei doi militari răniţi în urma accidentului aviatic produs la sfârşitul lunii noiembrie. Imediat după accident el a fost adus la Spitalul Clinic de Urgenţă, Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri Bucureşti.
Militarul, aflat în stare gravă după prăbuşirea elicopterului, a fost operat de mai multe ori, prognosticul stării sale de sănătate fiind însă în permanenţă rezervat.
Căpitan-comandorul Titiana, în vârstă de 46 de ani, era căsătorit şi avea doi copii. Era pilot instructor clasa I pe aeronava IAR 330, îndeplinea funcţia de comandant patrulă la Escadrila 713 Elicoptere din Baza 71 Aeriană şi avea la activ 1.300 de ore de zbor. Marţi, 9 decembrie, de la ora 8.30, în toate unităţile militare din ţară şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional vor fi organizate ceremonii militare şi religioase de comemorare a căpitan-comandorului Corneliu-Gabriel Titiana.