„Oprirea agentului termic pentru încălzire se va face progresiv, prin reducerea temperaturii de livrare şi închiderea instalaţiilor către consumatori, astfel încât efectele vor fi resimţite în următoarele 24 de ore”, se arată într-un comunicat al companiei.
Conform regulamentului pentru furnizarea energiei termice, „oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte +10°C, între orele 18.00 – 06.00“.
Nu va fi oprită căldura pentru spitale, creşe, grădiniţe, sere, etc. În cazul acestora, sistarea serviciilor de încălzire se va face doar la solicitarea scrisă a conducerii acestora.