O femeie din Botoșani a căzut într-o groapă extrem adâncă de 3 metri, după ce s-a surpat porțiunea de drum pe care se afla, relatează Botoșăneanul.ro.
Incidentul a avut loc pe strada Barbu Lăzăreanu, din orașul Botoșani, în zona Împărat Traian. Acolo, în jurul unui cămin de apă, s-a format o groapă de circa o lună de zile, potrivit localnicilor. Din cauza ploilor din ultima lună, groapa s-a lărgit în subteran.
Pământul de deasupra s-a surpat când o femeie trecea prin zonă.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Aceasta a căzut în gol și a început să strige după ajutor. În zonă s-au adunat mai mulți oameni, care au sunat la 112. Femeia a fost scoasă de pompieri cu o scară și transportată cu o ambulanță SMURD la Spitalul Județean Mavromati unde a primit îngrijiri medicale.
Polițiștii locali au împrejmuit zona pentru a nu mai cădea și altcineva.
Reprezentanții companiei de apă spun că problema se va remedia săptămâna viitoare.
Citiți mai mult pe Botoșăneanul.ro.