Oamenii s-au adunat la ora 11, în zona Parcului Verdi, din Sectorul 2. Au aflat că cinci din cele 5,6 hectare ale parcului au fost retrocedate foştilor proprietari şi se tem că betonul şi fierul vor lua locul zonelor verzi de acolo.
„Pentru Parcul Verdi, solicităm păstrarea funcţiunii publice, de parc public", a declarat un protestatar.
„Asta ar însemna dezastru din punct de vedere mediu, trafic, infrastructură", a subliniat o protestatară.
Manifestanţii au cerut autorităţilor să facă demersurile necesare pentru ca Parcul Verdi să fie declarat spaţiu de utilitate publică, deţinătorii terenurilor să poată fi legal expropriaţi, iar parcul să rămână cu destinaţia de acum. Autorităţile locale spun că oricum sunt decise să nu autorizeze acolo niciun proiect care schimbă destinaţia parcului.
Discuție reporter-viceprimar Sector 2
Reporter: Ce-ar avea de pierdut comunitatea?
Mugur Toader: Ce ar avea de pierdut? Trafic, din punct de vedere al traficului, consider că ar fi destul de aglomerat
Punctul final al marşului a fost zona Halei Ford şi a Parcului Floreasca. Patru blocuri turn, cu înălţimi de până la 105 metri, sunt investiţiile cuprinse într-un Plan Urbanistic Zonal, aprobat în 2011, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Planul expiră în acest an. Titularii proiectului nu au început lucrări în zonă, dar cer prelungirea Planului Urbanistic Zonal.
„Oraşul pierde foarte mult, în primul rând aici avem Spitalul Floreasca, pe Calea Floreasca. Şi aşa e strangulat traficul aici", a explicat un protestatar.
Oamenii se tem și că investiţia ameninţă un monument istoric de maximă importanţă, din zonă - Hala Ford
Hala Ford a fost construită În 1935 şi este locul în care a funcţionat, în perioada interbelică, prima linie de montaj pentru autovechicule, din Europa de Est. Primăria Capitalei nu a comentat în niciun fel situaţia proiectului din zona Parcului Floreasca.