ACTUALIZARE 13:45 Enel confirmă moartea directorului Matteo Cassani într-un comunicat:
„Stimaţi colaboratori,
Vă informăm că astăzi a avut loc o tragedie, în care colegul nostru Matteo Cassani, Directorul General al Enel Energie şi Enel Energie Muntenia şi-a pierdut viaţa. Nu cunoaştem circumstanţele acestui accident. O investigaţie a autorităţilor este în curs de derulare.
Matteo Cassani a fost un excelent profesionist, care lucra de zece ani în România, ocupând diverse poziţii de conducere în cadrul companiei noastre. Un om respectat de toţi colegii şi apreciat de clienţi şi de întreagă comunitate de business.
Prioritatea noastră în acest moment este să fim alături de familie şi colaboratorii săi apropiaţi. Sperăm că întreagă presă să respecte intimitatea persoanei implicate şi să nu speculeze pe acest eveniment nefericit”.
BIROUL DE PRESĂ ENEL ROMÂNIA”
La fața locului au ajuns două echipaje SMURD, dar nu au mai putut face nimic.
Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, ar fi încetat din viață imediat după cădere.
La fața locului au ajuns echipaje ale poliției și criminaliști. Sinuciderea este principala ipoteză luată în calcul, însă autopsia rămâne proba cea mai importantă.
Matteo Cassani a absolvit Universitatea Politehnica din Milano cu specializare în Inginerie Industrială și a făcut „Leadership Management” la Harvard Business School.
Era din 2009 director general la Enel Energie & Enel Energie Muntenia, după ce anterior deținuse poziția de director pentru Dezvoltarea Afacerilor în Romania (Enel)
Matteo Cassani era membru în Consiliul Director “Salvați Copiii”.