Profesor cu dosare penale, acuzat că îşi bate elevii cu pumnii și picioarele
Un profesor de matematică din Vaslui este acuzat că îşi bate elevii cu pumnii şi picioarele. Dascălul are chiar şi două dosare penale deschise pentru violenţă. Cu toate acestea rămâne în continuare la catedră deşi este și pensionar. Colegii lui i-au dat un singur avertisment, dar cazul a intrat acum şi în vizorul inspectoratului.
Profesorul de matematică Constantin Loghin s-a pensionat de patru ani. Cu toate acestea de doi ani predă la şcoala din Coroieşti. În urmă cu câteva luni un părinte l-a reclamat pentru că i-ar fi dat o palmă fetei lui de 14 ani. Poliţiştii au dechis un dosar penal pe numele dascălului.
„Acest profesor de matematică ne-a făcut deosebite probleme în anul din urmă și anul asta. Este total indisciplinat din punct de vedere al violenței”, a spus Cristian Lungu, primarul comunei.
Alt părinte, altă reclamţie, al doilea dosar penal pentru violenţă.
„A venit băiatul acasă şi mi-a spus: mama, profesorul de matematică mi-a dat cu pumnul în faţa, la ore mă face dobitoc, nesimţit”, a spus Lenuța Lupu, mama unui copil care s-a plâns că ar fi fost bătut de profesor.
Rând pe rând plângerile au început să curgă. Tatăl unui băiat din clasa a VII-a spune că şi fiul său a fost bătut.
„Am aflat că băiatul a fost chemat în cancelarie şi bătut de domnul profesor de matematică. Cu palma, cu picioarele”, a spus Constantin Chiru.
Profesorul se apără, i-a atenţionat uşor pe elevi
„Ei, l-am agresat... Nu l-am agresat. L-am atenţionat ca să nu mai vorbească prostii. Dacă i-am dat aşa, nu înseamnă a-i da în cap sau a-i da cu pumnul în cap. L-am atenționat că el nu știe opt împărțit la doi”, se apără profesorul Constantin Loghin.
În ciuda reclamaţiilor, colegii lui din comisia de disciplină i-au dat un avertisment.
„Domnul profesor a primit un avertisment în urma celor aflate. Au venit și consilieri, psihologi au vorbit cu copilul. S-a făcut un raport. Nu s-a dovedit că a fost o agresiune”, a spus Elda Filimon, directoarea Școlii Gimnaziale din Coroiești.
Poliţiştii spun că dacă acuzaţiile părinţilor vor fi dovedite, dascălul ar putea ajunge chiar şi la închisoare.
Inspectorii şcolari din Vaslui vor merge mâine la şcoala din Coroieşti pentru a verifica reclamaţiile.
- Etichete:
- coroiesti
- profesor acuzat ca isi bate elevii
- inspectoratul scolar din vaslui
- constantin loghin
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News