Povestea profesoarei din România care a ajuns să predea engleză francezilor, direct de la catedra Universității din Versailles

Data actualizării: Data publicării:
flavia zah
Flavia Zah predă engleză pentru afaceri francezilor. FOTO: Facebook

O româncă predă, de 16 ani deja, engleză pentru afaceri francezilor. Și nu de oriunde, ci de la catedra Universității din Versailles. Este povestea Flaviei Zah din Baia Mare, care își împarte viața între România și Franța. Din dorința de a duce educația la următorul nivel, dar și de dragul fiului său, tânăra a deschis acum șase ani o școală privată în orașul natal. 

Flavia Zah are 39 de ani și este profesor universitar la Versailles. Acolo le predă francezilor cursuri de limba engleză pentru afaceri.

Flavia Zah, profesor universitar la Universitatea din Versailles: "Mi s-a oferit un post în Universitate și am spus că este momentul oportun să încep cariera în mediul universitar. Este tot ceea ce îmi doream".

Povestea Flaviei Zah a început când studia în România și a obținut o bursă Erasmus în Franța. A urmat un masterat, apoi doctoratul iar din 2005 coordonează catedra de limba engleză a Universității din Versailles. În 2008, timp de 1 an, românca a fost profesor şi cercetător invitat la Georgia State University din Atlanta, în Statele Unite.

Flavia Zah: "Aveam o carieră frumoasă și în State și în Franța, dar nevoile nu erau acolo".

În 2015, Flavia Zah și soțul ei au deschis o școală privată în Baia Mare, în casa lor.

Flavia Zah: "Era păcat, pentru că România este încă și era, și în 2015, departe de ceea ce ne-am dori noi să fie. Și așa a început proiectul. Noi, ca părinți, n-am gândit să facem o școală pentru fiul nostru".

Mircea Farcaș, decanul Facultății de Litere Baia Mare: "Depunem în continuare eforturi pentru a schimba peisajul educațional din comunitatea noastră, iar voința, perseverența și viziunea noastră au dat roade."

Anca Boloș, colaboratorul Flaviei: "Flavia, din punctul meu de vedere, este un om al lucrurilor mari, eu cred că orice proiect i-ai da Flaviei îl duce foarte sus ca nivel".

După două decenii de făcut naveta între Franța și România, profesoara Flavia Zah spune că secretul reușitei este ca, indiferent ce alegi să faci în viață, să îți dorești cu adevărat acel lucru.

Flavia Zah: "Dacă ești un om educat, dacă îți setezi obiective și dacă știi exact unde vrei să ajungi nu te vei lovi de nimicuri"

 

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Eros Ramazzotti, apariție rară în public. Starul italian în vârstă de 61 de ani, fotografiat pe străzile din...
Film Now
Tom Holland o caută periodic pe Zendaya pe Google: „Așa mă asigur că suntem bine”
Adevarul
Dacii au construit cel mai rezistent drum pavat din România. Cât va costa restaurarea lui, după două mii de...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”