Cu doar două săptămâni înainte de începerea anului şcolar, un liceu de elită din Buzău îşi va primi elevii printre dărâmături. Ţiglele de pe acoperiş au început să cadă, iar faţada clădirii este deteriorată.
Autorităţile locale spun că nu au bani pentru reabilitarea clădirii unde funcționează Liceul „Mihai Eminescu”.
Singurele măsuri luate au fost aprobarea unui buget de 90 de mii lei pentru realizarea documentației de avizare a unor lucrări de intervenție și interzicerea accesului pe trotuarul din faţa imobilului.
Până la începerea anului şcolar, conducerea liceului a propus ca întreaga clădire să fie îmbrăcată într-o plasă de protecţie.
Liceul este monument de arhitectură si are peste 100 de ani vechime. Aici învață aproximativ 1300 de elevi de gimnaziu și liceu.