Licențele cumpărate de pe internet au devenit un fenomen. Lector: Nu ai cum să-ți dai seama

Data publicării:
studenti

Cu trei luni înaintea examenelor de licenţă, pe Facebook sunt tot mai numeroase anunţurile de vânzare de lucrări. Cu 1.500 de lei, orice student în an terminal poate obţine o astfel de lucrare, gata scrisă. Eventual, este şi verificată, deoarece nu este exclus sa mai fi trecut până acum prin câteva sesiuni de examene. Iar plata se poate face şi în rate.

-Sunt anul 2 la o facultate privată din Bucureşti la Comunicare şi Relaţii Publice şi vreau să am licenţa pregătită până la începutul anului 3.

-Bună ziua! Da sigur! Preţul unei lucrări este de la 1.300 de lei până la 1.500 de lei.

-Doresc să ştiu dacă doriţi banii înainte de a mă ajuta sau doar o parte?

-Plata în 3 rate

-Super. Şi vă ocupaţi de tot? Adică scris, note de subsol...

-Da. Nu copertez, o trimit în format Doc.

Cine îşi permite să plătească pentru o lucrare de diplomă poate sta liniştit. Cei care se afla în spatele paginii "Lucrare de diploma" par că ştiu ce au de făcut. Foşti clienţi, cel mai probabil tot studenţi, au lăsat recomandări dupa ce ar fi trecut examenele cu lucrari cumpărate, anul trecut. Administratorii paginii au promis că vor veni cu explicaţii zilele următoare. Profesorii vorbesc deja de un fenomen.

Maria Cernat - lector univ. dr. Universitatea Titu Maiorescu: Numai cine subestimează amploarea fenomenului cred că poate susţine că nu poate fi păcălit în nicio circumstanţă.

Maria Cernat este lector universitar şi membru al Centrului pentru Integritate Academică al Universităţii Bucureşti. A coordonat zeci de lucrări de licenţă de-a lungul carierei. Recunoaşte chiar ea că a fost păcălită de o studentă.

Maria Cernat - lector Universitatea Titu Maiorescu: Chiar dacă tu îl pui să facă pe etape lucrarea respectivă şi să îţi aducă părţi din ea, el poate foarte bine la limită să îţi aducă doar o parte din ce a cumpărat, să înveţe foarte bine ce a făcut acolo. Şi în felul acesta să se ducă până la bun sfârşit cu ea.

Fabricanţii de lucrări ştiinţifice, contracost, nu păţesc nimic. Fapta lor este cel mult imorală, nu şi penală. Ei pot fi traşi la răspundere doar dacă încalcă anumite reguli ce ţin de funcţionarea unei firme care prestează servicii.

Culpa îi aparţine studentului care vrea să fraudeze.

Niciun student nu intră în licenţă fără să fie pus să completeze o declaraţie de autenticitate prin care îşi asumă că lucrarea este rezultatul propriei activităţi intelectuale. Dacă a minţit, el poate fi acuzat de fals în declaraţii şi inclusiv uz de fals.

Pentru asta însă este nevoie ca cineva să depună plângere. Şi să existe dovezi, bineînţeles. Să probezi că un elev şi-a cumpărat lucrarea este destul de greu.

Maria Cernat - lector Universitatea Titu Maiorescu: Dacă se constată că nu stăpâneşte foarte bine, nici nu știu care este procedura, să faci cumva să recunoască în faţa comisiei că nu a scris el acele lucruri.

O lucrare cumpărată este de multe ori şi plagiată. În lipsa unei baze de date care să centralizeze toate licenţele din ţară este greu de verificat.

Maria Cernat - lector Universitatea Titu Maiorescu: Dacă o lucrare originală bine scrisă ajunge pe internet ea poate foarte bine să fie folosită de altcineva la o altă facultate dintr-o altă promoţie şi nu ai posibilitate să îţi dai seama că nu este a autorului. Este un fel de circuit al lucrării în natură, că nu ai cum să îţi dai seama.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Triplu noroc pentru aceste trei zodii în 2025. Încep anul în forță, au parte de câștiguri uriașe
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Tom Holland o caută periodic pe Zendaya pe Google: „Așa mă asigur că suntem bine”
Adevarul
Dacii au construit cel mai rezistent drum pavat din România. Cât va costa restaurarea lui, după două mii de...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”