Ecaterina Andronescu propune introducerea a 4 tipuri de Bacalaureat. Diferența între Bac T, Bac A1, Bac A2 și Bac V

Data actualizării: Data publicării:
rezultate bacalaureat 2019
Foto: Agerpres

Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a propus vineri introducerea a patru tipuri de Bacalaureat: Bac T (tehnologic), Bac A1 (pentru absolvenţii programelor de studii liceale de ştiinţe), Bac A2 (pentru absolvenţii programelor de studii liceale socio-umaniste) şi Bac V (pentru absolvenţii programelor de studii liceale vocaţionale), scrie Agerpres.

examen agerpres crop bacalaureat-2
Sursa foto: Agerpres

Sugestiile au fost avansate în cadrul evenimentului de lansare a viziunii sistemice „Educaţia de uneşte”, organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale, în aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”.

Ministrul le-a propus celor prezenţi să se gândească la aceste formule. „Nu putem să dăm răspunsurile acum. Sunt încercări ale noastre de a găsi formula cea mai potrivită”, a menţionat ea.

Astfel, elevii care urmează programe de formare profesională vor putea opta pentru studii profesionale Nivel 3 (3 ani) sau pentru studii liceale Nivel 4 (patru ani).

„Programele de formare profesională vor cuprinde studiile profesionale, acum generate de şcoala profesională, de trei ani de zile, care se finalizează cu o certificare a competenţelor şi, sigur, cu abilităţi de limba română corect vorbită şi scrisă, o limbă străină şi o probă practică. Ei pot beneficia, dacă se opresc doar la această rută de profesionalizare, de formare profesională continuă. Tot în programele de formare profesională am inclus şi studiile liceale, ceea ce acceptăm astăzi ca fiind licee tehnologice. Aceste studii se finalizează cu un Bac, pe care l-am numit 'T', de la tehnologic, şi cu un certificat de competenţe profesionale”, a explicat ministrul.

Ecaterina Andronescu a vorbit şi despre flexibilitatea sistemelor, menţionând că din şcoala profesională un elev poate să meargă la liceul tehnologic. Însă după absolvirea Bacului tehnologic, tânărul va putea merge doar într-o şcoală post-liceală, beneficiind însă la rândul său de formarea profesională continuă.

Cei care optează pentru programe de studii liceale se vor putea îndrepta către ştiinţe, materii socio-umaniste sau vocaţionale.

„Programele de studii liceale de ştiinţe, de patru ani toate, am încercat să le grupăm în trei categorii: cele vocaţionale, în care intră arta, muzica, sportul şi aşa mai departe, care se finalizează cu un Bac vocaţional, care cuprinde limba română, limba străină, o probă specifică domeniului şi o probă pentru toate studiile liceale de creativitate, cunoaştere, abilităţi, aptitudini şi atitudini. Nu cred că va fi foarte uşor de generat această probă, dar cred că este obligatorie. Ea ar avea un caracter de interdisciplinaritate”, a spus Andronescu.

Proba de creativitate va fi valabilă şi pentru absolvenţii studiilor liceale de ştiinţe sau socio-umaniste.

„Celelalte două programe de studii liceale le-am numit programe de ştiinţe, care se finalizează cu un Bac de nivel A1, cu examene de română, limbă străină, matematică, la alegere una dintre disciplinele ştiinţifice şi, evident, cu această probă de creativitate, care integrează ceea ce a învăţat prin studiile liceale. Şi un Bac la care ajung cei care optează pentru programele de studii liceale socio-umaniste (Bac A2), cu accent pe disciplinele socio-umaniste: limba română, limbă străină, istorie, filosofie, logică, sociologie şi, evident, proba de creativitate”, a mai spus ministrul.

Ea a explicat că absolvenţii studiilor liceale vor putea opta pentru studii superioare, în funcţie de materiile aprofundate anterior.

„După ce s-a încheiat evaluarea prin examenul de Bacalaureat au dreptul spre studii universitare, oarecum, pre-condiţionate. Adică cel care are un Bac vocaţional se duce să facă studii universitare vocaţionale: muzică, Conservator, Universitatea de Educaţie Fizică şi Sport, universităţile de artă, pentru că ei au acumulări mult mai importante. Şi studii universitare socio-umaniste şi ştiinţe şi ştiinţe aplicate, pentru cei care au ales formula pe care altă dată o numeam învăţământ real”, a menţionat ministrul.

Masteratul va putea fi: de aprofundare, interdisciplinar sau complementar. Vor urma studiile doctorale, post-doctorale şi formarea continuă, conform schemei propuse.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri