SUBIECTE BACALAUREAT 2017. Ce le-a picat elevilor la proba scrisă de la limba română

Data actualizării: Data publicării:
bac examen maini copil scrie

SUBIECTE BACALAUREAT 2017. Proba scrisă la Limba și literatura română de la bacalaureatul din 2017 se desfășoară luni, începând cu ora 09.00.

SUBIECTE BACALAUREAT 2017. Profilul real. Absolvenţii de liceu de la profilul real care au susţinut, luni, proba scrisă la Limba şi literatura română la examenul de Bacalaureat 2017, au avut de scris un eseu în care să prezinte particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-un text narativ aparţinând lui Ioan Slavici sau lui Liviu Rebreanu, dar şi de redactat un text argumentativ despre rolul comunicării în reuşita unui proiect de echipă.

La proba scrisă la Limba şi literatura română, profilul real, elevii au avut primit un fragment din poezia „Alt cântec” de Adrian Maniu, având de răspuns la nouă întrebări referitoare la elemente ale textului, precum rolul cratimei, elemente care conturează dimensiunea temporală a imaginarului poetic, precizarea a două motive literare, prezentarea semnificaţiei a două figuri de stil sau ilustrarea a două trăsături ale genului liric.

La al doilea subiect, candidaţii au avut de redactat un text de tip argumentativ de 150-300 de cuvinte despre rolul comunicării în reuşita unui proiect de echipă.

La al treilea subiect, elevii au avut de scris un eseu de 600-900 de cuvinte în care să prezinte particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-un text aparţinând lui Ioan Slavici sau lui Liviu Rebreanu.

Profilul uman.Absolvenţii de liceu de la profilul uman care au susţinut, luni, proba scrisă la Limba şi literatura română la examenul de Bacalaureat, au avut de scris un eseu în care să prezinte relaţia dintre două personaje dintr-un roman de Marin Preda, dar şi de redactat un text argumentativ despre utilitatea activităţilor extraşcolare în educaţia cinematografică.

La proba scrisă la Limba şi literatura română, profilul uman, elevii au primit o poezie de Ion Voinea, având de răspuns la nouă întrebări referitoare la elemente ale textului.

La al doilea subiect, candidaţii au avut de redactat un text de tip argumentativ de 150-300 de cuvinte despre utilitatea activităţilor extraşcolare în educaţia cinematografică.

La al treilea subiect, elevii au avut de scris un eseu de 600-900 de cuvinte în care să prezinte relaţia dintre două personaje dintr-un roman de Marin Preda.

Peste 135.000 de candidaţi sunt așteptați să susțină proba de Limba şi literatura română, prima dintre probele scrise ale bacalaureatului.

Examenul va continua marţi cu proba la Limba şi literatura maternă, iar miercuri va avea loc proba obligatorie a profilului, matematică sau istorie.

Ultima probă scrisă este programată vineri, 30 iunie. Afişarea primelor rezultate de la Bacalaureatul 2017 este prevăzută pe 5 iulie, când vor putea fi depuse şi contestaţiile.

Rezultatele finale vor fi făcute publice pe 10 iulie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Cher dezvăluie că Tina Turner i-a cerut ajutorul pentru a-l părăsi pe Ike Turner, soțul ei abuziv: "Avea o...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Dacii au construit cel mai rezistent drum pavat din România. Cât va costa restaurarea lui, după două mii de...
Newsweek
ADEVERINȚA care asigură o creștere de pensie la Mica Recalculare. Ce venituri nepermanente contează?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”