ANCHETĂ. Profesoară acuzată că a tuns doi elevi în clasă
Conducerea Colegiului Naţional „Alexandru Ioan Cuza” din Ploieşti a început, luni, o anchetă, după ce în presa locală au apărut informații că, vineri, la ora de dirigenție, o profesoară a luat o foarfecă și a tuns doi elevi cu părul lung.
Doi elevi de clasa a VII-a ai Colegiului Național Alexandru Ioan Cuza din Ploiești au fost tunși de dirigintă, în fața colegilor, pentru că aveau părul prea lung. S-a întâmplat vineri, la ora de dirgienție. Astăzi, conducerea liceului a demarat o anchetă, scrie presa locală.
„Doamna dirigintă, din primele nostre informaţii, a făcut acest gest. A primit o foarfecă de la un copil şi din şuviţa din spate - aceşti doi copii au părul mare şi îl poartă legat într-un coc - ei l-au desfăcut şi, fără să fie bruscaţi, fără să fie ameninţaţi, de bună voie şi într-o veselie a clasei, copiii au acceptat să li se taie un pic din păr să demonstreze doamna dirigintă că nu e frizer, că nu ştie să tundă şi că ei ar trebui să se tundă la frizer. (...) În clasă era veselie, bucurie, copiii şi-au măsurat părul între ei ca să scoată în evidenţă că majoritatea copiilor sunt tunşi regulamentar, iar aceşti doi copii nu sunt tunşi regulamentar”, a declarat Rodica Popescu, directorul liceului.
Potrivit acesteia, în regulamentul şcolar, la băieţi scrie că lungimea părului trebuie să fie de cinci centimetri şi că, la începutul anului şcolar, părinţii semnează că au luat la cunoştinţă regulile instituţiei.
Profesoara spune că nu ar mai repeta gestul şi că nu a intenţionat să denigreze elevii. „Sunt permanent preocupaţi să îşi aşeze freza, să aibă un look şi nu sunt atenţi la ore”, afirmă Magdalena Vasile.
„Ei vin la şcoală formându-şi un fel de moţ gen samurai în vârful capului. Când îşi dau acel moţ jos din cap, sunt permanent preocupaţi să îşi aşeze freza, să aibă un look, nemaifiind atenţi la ceea ce se întâmplă. În mod repetat, colegii mi-au spus că nu sunt atenţi la oră, că nu îşi iau notiţe. (...) În acea oră de dirigenţie am reluat acea discuţie pentru că tocmai primisem nişte informări că la alte ore nu fac ceea ce trebuie şi atunci le-am spus să se tundă pentru săptămâna viitoare. Practic, în momentul în care ei au început să măsoare şi au hotărât că sunt cu dimensiunile de păr mult peste ceea ce ar fi trebuit să fie, eu am spus, sub formă de glumă, (...) că eu fiind profesor de matematică, nu aş şti să îi tund şi să se ducă la frizer”, a declarat profesoara.
La rândul său, părintele unuia dintre elevii tunşi a spus că nu a fost de acord ca fiul săi să îşi tundă părul şi că de multe ori dirigintele l-a ameninţat pe fiul său că îl va tunde.
„Copilul meu nu are părul lung. Are 15 centimetri. Ăsta e păr lung? Este părul aşa în regiunea de sus, în laterale e tuns scurt. Este opţiunea mea şi a lui să fie aşa. Doamna profesoară a continuat să-l umilească. Faptul că a făcut asta, chiar dacă a tuns o şuviţă, e un act răuvoitor. A fost un întreg circ, în faţa clasei. Cei doi elevi au fost umiliţi, trataţi ca nişte oi la tăiere. I-a spus de mai multe ori: <tot de tund eu>”, a povestit părintele.
- Etichete:
- elevi tunsi la scoala
- elevi ploiesti tunsi de profesoara
- elevi ploiesti tunsi de diriginta
- liceul cuza ploiesti
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News