Instituții importante din România au fost ținta unor atacuri cibernetice. Dezvăluirea a fost făcută de șeful SRI, Eduard Hellvg, în fața comisiei de control asupra activității SRI. El a mai spus că, în contextul crizei Rusia-Ucraina, s-au intensificat și activitățile de spionaj și cele asociate fenomenului „fake news”. Concluzia întâlnirii a fost însă aceea că starea de securitate a României este stabilă.
În timpul discuțiilor a fost analizată situația la zi în Ucraina, dar și riscurile la adresa României.
Au fost identificate atacuri cibernetice asupra unor instituții din țara noastră, inclusiv ministere.
În comisia SRI au fost prezentate de asemenea riscurile la adresa României în cadrul escaladării crizei din Ucraina. Au fost identificate 3 posibile riscuri – cel al unui efect migraționist, efecte în plan economic și fenomenul de criminalitate transfrontalieră.
A fost discutată de asemenea necesitatea actualizării legislației securității naționale. Este vorba despre un pachet mai amplu de legi care fac referire la strategia de securitate a țării și la modul de funcționare a serviciilor de informații și al unor ministere.
Preşedintele Comisiei SRI, Cristian Chirteş, a spus că starea de securitate a României din perspectiva pe care o oferă atribuţiile legale ale SRI este stabilă.
Chirteș a spus de asemenea că în ședință au fost discurateefectele pe care criza din Ucraina le poate genera României şi raportarea SRI la principalele ameninţări la adresa securităţii naţionale rezultate de situaţia din Ucraina şi soluţiile identificate pentru prevenirea şi contracararea acestora.
De asemenea, a adăugat senatorul, pe agenda discuţiilor a fost pus şi subiectul actualizării legislaţiei privind securitatea naţională, pentru urgentarea adoptării proiectelor de lege privind sistemul naţional de apărare şi securitate pentru creare şi perfecţionarea unor mecanisme clare necesare pentru a gestiona o eventuală situaţie de criză generată în actualul context regional de securitate.
„O concluzie generală: starea de securitate a României din perspectiva pe care o oferă atribuţiile legale ale SRI este una stabilă. Sigur că am dezvoltat discuţii punctuale pe fiecare dintre misiunile legale ale SRI, iar domnul director a răspuns tuturor membrilor comisiei. Am desprins câteva concluzii. Atacurile cibernetice - unde în contextul crizei au fost detectate activităţi suplimentare de vulnerabilizare ale unor infrastructuri cu valenţe critice. De asemenea, acţiunile de spionaj derulate de către serviciile secrete ostile României au crescut, mai ales pe fondul dislocării unor trupe NATO pe teritoriul României. De asemenea, au sporit agresiunile informaţionale - şi vorbim în primul rând de dezinformare şi fenomenul de fake news”, a spus preşedintele Comisiei SRI, potrivit Agerpres.
Au mai fost discuţii despre principalele riscuri care pot apărea suplimentar, în scenariul unei escaladări a conflictului din Ucraina.
„Iar pentru România aceste riscuri sunt legat de gestionarea fenomenului migraţionist, a efectelor economice asupra României şi gestionarea unor operaţiuni de criminalitate transfrontalieră, iar directorul SRI a prezentat membrilor comisiei fiecare dintre aceste riscuri. În ceea ce priveşte misiunea SRI, de a informa beneficiarii săi legali despre toate aceste riscuri şi ameninţări, la întrebarea comisiei dacă pe teritoriul României beneficiarii legali ai acestor informaţii au fost informaţi, răspunsul a fost „Da, la timp şi în mod util””, a precizat Chirteş.
El a menţionat că membrii comisiei au mai fost informaţi despre faptul că, începând din data de 21 februarie, SRI a reînceput predarea arhivelor fostei securităţi către CNSAS.
„Au fost probleme cu spaţiile, dar începând de ieri a început acest proces de predare al celui de-al doilea mare calup de dosare”, a subliniat preşedintele Comisiei SRI.
Și Serviciul Român de Informații a prezentat, într-un comunicat, concluziile discuțiilor.
Hellvig a prezentat, la solicitarea Comisiei, o analiză de securitate din perspectiva atribuțiilor legale ale SRI și în contextul situației tensionate din Ucraina. Directorul SRI a evidențiat faptul că atacurile cibernetice, activitățile de spionaj și cele asociate fenomenului „fake news” s-au intensificat în ultima perioadă, dat fiind contextul regional, potrivit comunicatului.
„SRI a informat consistent și timpuriu beneficiarii legali pe subiectele discutate în cadrul acestei ședințe și își reiterează determinarea de a continua să lucreze în interesul statului român și al cetățenilor săi, în strânsă legătură cu celelalte instituții abilitate pentru prezervarea securității naționale”, se mai arată în comunicat.
Editor : M.B.