News Alert Doi români care au fost în China, aduși în țară cu măsuri speciale de protecție - FOTO

Data actualizării: Data publicării:
ROMANI DIN CHINA REPATRIATI DIN GERMANIA CU O AERONAVA MILITARA
Foto: Adrian Sultănoiu / CER SENIN – Revista Forţelor Aeriene

Doi români care au fost în China au fost aduși în țară, duminică seara, din Germania, cu măsuri speciale de protecție și au intrat direct în carantină. Nu au simptome de coronavirus, dar autoritățile vor să-și ia toate precauțiile. Pentru aceasta, au trimis o aeronavă militară care să-i transporte în România.

Ministerul Sănătății anunță că cei doi cetățeni români care se aflau în Germania, la Berlin, au fost aduși în țară, duminică seară. „Starea de sănătate a celor doi bărbați este bună și nu sunt confirmați până în acest moment cu coronavirus. Cele două persoane sunt asimptomatice, sunt în curs de testare și, conform procedurilor, vor rămâne încă 14 zile sub supraveghere medicală într-un spațiu special destinat din București, în care sunt respectate condițiile de izolare”, transmite Ministerul Sănătății.

La rândul său, Ministerul Apărării anunță că o aeronavă de tip C-27J Spartan aparținând Forțelor Aeriene Române a efectuat duminică, 9 februarie, la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență din Ministerul Afacerilor Interne, un zbor pe ruta București – Berlin și retur, pentru repatrierea a doi cetățeni români provenind din regiunea Wuhan, China.

Foto: Adrian Sultănoiu / CER SENIN – Revista Forţelor Aeriene
Foto: Adrian Sultănoiu / CER SENIN – Revista Forţelor Aeriene

Foto: Adrian Sultănoiu / CER SENIN - Revista Forțelor Aeriene

Aeronava, configurată pentru misiuni de evacuare medicală și având instalată o cameră specială de izolare, a fost operată de un echipaj condus de comandorul Emil Tecuceanu și a avut la bord o echipă medicală aparținând SMURD București, precizează MApN.

Cei doi cetățeni au fost transportați din China în Germania prin intermediul unor zboruri medicale organizate în cadrul Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene.

La sfârșitul lunii ianuarie, Ministerul Afacerilor Externe informa că sunt în derulare proceduri pentru repatrierea a patru cetăţeni români din provincia chineză Hubei, în contextul epidemiei coronavirusului. Unul dintre aceștia, a fost preluat ulterior cu un avion care a repatriat cetățeni germani. Aeronava a aterizat la Frankfurt și la bordul ei se aflau 102 germani și 26 de europeni de altă naționalitate.

Sâmbătă seara, o studentă româncă din China a sosit pe aeroportul Otopeni la bordul unei curse civile și a fost preluată de medici la coborârea din avion și dusă la Matei Balș pentru testare preventivă. Ea fusese în ultimele două săptămâni în vacanță într-o regiune din China care ulterior a fost izolată din cauza coronavirusului.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Eros Ramazzotti, apariție rară în public. Starul italian în vârstă de 61 de ani, fotografiat pe străzile din...
Film Now
Tom Holland o caută periodic pe Zendaya pe Google: „Așa mă asigur că suntem bine”
Adevarul
Dacii au construit cel mai rezistent drum pavat din România. Cât va costa restaurarea lui, după două mii de...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”