Cum ar fi putut Gheorghe Dincă să ardă un corp în butoi. Fost director INML: Putea obţine 300 grade maxim, avea nevoie de 5 -6 ore

Data actualizării: Data publicării:
vladimir belis agerpres_8267162
FOTO: Agerpres

Vladimir Beliş, fost director al Institului Naţional de Medicină Legală, a explicat la Digi24 că un corp poate fi incinerat într-un butoi – aşa cum este cel găsit în curtea lui Gheorghe Dincă – prin prelungirea timpului de ardere la cinci - şase ore.

Beliş a precizat că în crematorii, incinerarea unui corp uman presupune o temperatură 1.400 de grade şi o aparatură cu totul specială.

„La această temperatură ajunge să fie cenuşă.

Aici, într-un butoi, temperatura nu putea ajunge la asemenea înălţime. Singura soluţie ca să se poată ajunge la cenuşă e prelungirea numărului de ore pentru procedura de ardere.

La mijloacele pe care le avea (Gheorghe Dincă – n.r.), putea face 200 – 300 de grade maxim, trebuia prelungit timpul de ardere la cinci – şase ore”, a explicat Vladimir Beliş.

Fostul director al INML s-a întrebat cum a fost posibil ca într-o asemenea situaţie, niciun vecin să nu fi simţit nimic.

Vladimir Beliş a adăugat că abia de ieri a început activitatea serioasă de cercetare: „Până acum au stagnat lucrurile. Orice întârzire poate compromite rezultatul”.

Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei, a declarat, vineri seară, că ADN-ul din oasele găsite de la domiciliul lui Gheorghe Dincă și analizate de INML este al fetei. Ministrul Justiției a anunțat familia.

Ulterior, el a spus că va solicita o expertiză internațională a rămășițelor identificate la Caracal. El a susţinut că bijuteriile din argint au fost găsite întregi.

Citiţi şi:

Specialist de la crematoriu: Criminalul minte. Dacă ardea trupurile victimelor în butoi, tot Caracalul era plin de fum

Şeful DIICOT, despre butoiul din casa lui Gheorghe Dincă unde au fost găsite rămășițe: Este un arzător improvizat, funcționează ca sobă

Editare Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Femeia după chipul căreia a fost creată Statuia Libertății. Cum arăta muza celui mai cunoscut simbol al...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Cristina Bălan, imagine rară alături de soțul ei, care și-a sărbătorit ziua de naștere: „Nu am primit o cruce...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
adrian_miulescu
Adrian Miulescu, managerul Institului Național de Recuperare: "Oamenii trebuie să se mobilizeze nu doar în...
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...