CTP: Romașcanu a înjurat într-un spațiu deloc privat, plătit de cetățeni cu zeci de milioane de euro

Data actualizării: Data publicării:
romascanu INQ_066_CABR__INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Lucian Romașcanu. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Lucian Romașcanu a fost suspendat din PSD nu pentru că a jignit jurnaliștii, ci pentru că „și-a dat prea multă importanță” când a fost deranjat că aceștia îl așteaptă pe șeful partidului, Marcel Ciolacu, în loc să vină la conferința de presă susținută de el, a spus gazetarul Cristian Tudor Popescu la Digi24.

Cristian Tudor Popescu: Dl Romașcanu pretinde, în comunicatul ulterior incidentului, că se afla înt-un spațiu privat și într-o conversație privată. Nu știu cum poate să spună asta. Dl Romașcanu se afla în sala de conferințe a partidului, care este plătită cu banii noștri, ai cetățenilor, cu zecile de milioane de euro pe care le încasează de la bugetul de stat PSD. Prin urmare nu e un spațiu privat, nu era pe terasa locuinței sale.

Există o contradicție logică, socratică, în ceea ce a spus dl Romașcanu. A spus: o să ia o p*** în c** toți. Acei toți fiind jurnaliștii. De ce s-a referit la introducerea organului sexual masculin în orificiul digestiv inferior, când era mult mai nimerit să vorbească despre orificiul bucal, care reprezintă instrumentul de lucru al jurnalistului?

E normal ca un om simplu să folosească un astfel de limbaj. Fiecare poate să folosească astfel de expresii în afara spațiului public. Nu e normal însă ca domnul acesta să facă afirmația respectivă într-un spațiu plătit de cetățeni și să facă această afirmație cu privire la jurnaliștii care își făceau meseria.

După aceasă exprimare, în comunicat, dl în cauză vorbește depre respectul pe care îl are pentru jurnaliști. A spus: lucrez de 20 de ani în această industrie, adică ne batem pe burtă cu dl Romașcanu, care e un fel de jurnalist, așa. Nu! A lucrat în industria de buzițe botoxate, craci și bârfe. A fost manager. Și acum ne spune că a lucrat în presă, cum ar veni e jurnalist, ca noi, așa, și are respect pentru jurnaliști.

Știți de ce a fost scos din funcția de purtător de cuvânt al partidului? Nicio secundă să nu vă gândiți că a fost o izbucnire morală a domnului Ciolacu: dom'le, nu se poate vorbi în felul ăsta. L-a suspendat, după părerea mea, pentru că și-a dat prea multă importanță acest domn. Ce problemă avea în sală, acolo? se duc după șeful dânsului, nu după el. Asta era problema.

Jurnaliștii erau bine-mersi afară și așteptau să ia lumină, să absoarbă, să fie fecundați de înțelepciunea d-lui Ciolacu. Asta a fost problema acestui domn, lăsând la o parte exprimarea. Cum adică, ești nebun, ai o problemă că eu, șeful partidului, sunt în față cu jurnaliștii și că nu vin jurnaliștii la tine și tu comentezi: dar dacă ăla nu zicea ceva, ce făceați?

În esență, gestul d-lui Romașcanu este toată atitudinea PSD în raport cu presa, începând cu Ion Iliescu – „băieții ăia de la presă”, „o anumită parte a presei”, „măi animalule”. Este acea idee clară și fixă a șeflor PSD că ziariștii sunt un fel de trepăduși care trebuie să facă ce zic oamenii de la partid, oamenii serioși. Ziariștii sunt niște scribi babilonieni care trebuie să consemneze ce am spus eu, nu să informeze cu altceva sau să aibă alte opinii. Să fie un scribălău sau o maimuță care se scarpină. Asta știți cine a spus-o? Adrian Năstase, alt fruntaș PSD-ist.

Această exprimare profund disprețuitoare cu privire la toți jurnaliștii - e vorba de ideea de jurnalist pe care acest om o batjcorește în cea mai bună tradiție a PSD.

Editor web: Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”