Cristian Popescu Piedone a declarat, joi, că a fost pus sub acuzare pentru conflict de interese, el precizând că a dat şi o declaraţie în faţa procurorilor Parchetului instanţei supreme, potrivit News.ro.
FOTO: Agerpres
„Am fost pus sub urmărire de domnii procurori, pentru conflict de interese. Am dat o declaraţie şi urmează domnii procurori şi instanţa să se pronunţe la sfârşit”, a spus Cristian Popescu Piedone, la ieşirea de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), unde a stat aproape trei ore.
La Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt audiaţi şi copiii lui Cristian Popescu Piedone, Vlad şi Ana.
Dosarul a fost deschis recent, după ce Agenţia Naţională de Integritate a reclamat că Popescu Piedone a fost în conflict de interese, întrucât atunci când a fost primar al Sectorului 4 a semnat şase acorduri de funcţionare şi două autorizaţii pentru trei firme în care asociaţi şi administrator sunt copiii acestuia, iar una dintre societăţi a avut patru contracte cu ADP Sector 4 pentru ocuparea unei suprafeţe de 400 de metri pătraţi, în realitate ocupând o suprafaţă de aproape şase ori mai mare.
Inspectorii de integritate au stabilit că, în perioada 2013 - 2015, Cristian Popescu Piedone, atunci primar al Sectorului 4, a semnat şase acorduri de funcţionare şi douã autorizaţii de funcţionare pentru „God Trust Enterprises SRL”, „Sport Team Kart SRL” şi „Chocoland SRL”, ca urmare a cererilor formulate şi semnate olograf de către copiii acestuia, asociaţi şi administratori ai firmelor.
„Mai mult decât atât, începând cu anul 2013, SC Sport Team Kart SRL, societate administratã de cãtre fiul persoanei evaluate, a încheiat patru contracte cu Administraţia Domeniului Public Sector 4, instituţie subordonatã Consiliului Local Sector 4, pentru ocuparea unei suprafeţe de 400 mp, însã în urma mãsurãtorilor efectuate a rezultat cã aceasta ocupã suprafaţa de 2.234 mp”, potrivit ANI.