Ce a identificat, de fapt, scannerul performant în curtea lui Gheorghe Dincă. Cele zece zone vor fi cercetate amănunţit

Data actualizării: Data publicării:
masina-criminal-caracal-gheorghe-dinca

Medicii legiștii i-au anunțat pe procurori că rămășițele găsite într-o pădure de lângă Caracal provin de la o tânără cu vârsta între 15 și 19 ani, alta decât Alexandra Măceşanu. Identitatea urmează să fie stabilită de expertiza ADN. În paralel a continuat și investigația în curtea lui Gheorghe Dincă. Un scaner performant, pus la dispoziție de Inspectoratul de Stat în Construcții, a identificat mai multe anomalii sub pământ, unde procurorii vor începe să sape în zilele următoare.

Concret, scannerul a identificat zece zone care ar putea sa ridice probleme. Aici se vor face în aceste zile săpături. Este posibil să fi fost îngropate acolo mai multe lucruri, dar cel mai negru scenariu ar fi găsirea de fragmente osoase de orgine umană.

Scannnerul cu care a fost radiografiat solul permite scanarea la o adâncime de până la 3,5 metri în pământ şi puţin peste 1 metru dacă solul a fost acoperit cu beton.

Cercetarea vizează o suprafaţă de 2000 de metri pătraţi.

Scannarea solului este o etapă foarte importantă în cercetare în contextul în care în urmă cu două zile a fost încheiată cercetarea din casa lui Gheorghe Dincă din Caracal şi din anexe.

Acum, în ultima etapă a cercetărilor la faţa locului, sunt verificate curtea şi livada.

Anchetatorii vor reveni şi azi pentru cercetări.

Medicii legişti au făcut publice rezultatale expertizelor efectuate asupra rămăşiţelor osoase găsite în pădure. Ei confirmă a doua victimă a lui Gheorghe Dincă.

Rezultatul expertizei medico-legale au fost transmise procurorilor DIICOTcare anchetează cazul crimelor de la Caracal.

Potrivit raportului legiştilor, rămăşiţele osoase descoperite în 5 august, în zona de lizieră de pădure, provin de la o persoană de sex feminin, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 19 ani.

Acestea "sunt altele decât cele ce s-au individualizat anatomic printre resturile scheletale descoperite în urma percheziției domiciliare efectuate la data de 27.07.2019 la locuința inculpatului Dincă Gheorghe", a comunicat DIICOT.

 Editare Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”