Aurescu: Contăm pe sprijinul Suediei pentru Schengen. Nu trebuie să creăm aşteptări grăbite

Data publicării:
bogdan aurescu
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu. Foto: Profimedia Images

Ministrul de Externe, Bogdabn Aurescu, a participat joi la conferinţa de presă organizată de Ambasada Suediei la Bucureşti cu prilejul preluării Preşedinţiei Consiliului UE. Oficialul român a declarat că aderarea la spațiul Schengen este o prioritate majoră pentru România și că în acest demers "contează pe susţinerea Preşedinţiei suedeze", informează Agerpres. 

Aderarea la Schengen este o prioritate majoră pentru România, a declarat, joi, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, menţionând că ţara noastră contează pe sprijinul în acest dosar, în calitate de mediator, al Suediei care a preluat la 1 ianuarie Preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene.

Şeful diplomaţiei române a amintit, în conferinţa de presă organizată de Ambasada Suediei la Bucureşti cu prilejul preluării Preşedinţiei Consiliului UE, maniera în care ţara noastră a gestionat situaţia creată de războiul din Ucraina, arătând că România a fost un "gardian de facto al securităţii UE".

Referitor la votul împotriva aderării la spaţiul Schengen, de la Consiliul JAI din 8 decembrie, Aurescu a afirmat "României i-au fost nedrept negate aşteptările sale legitime".

"Contăm pe susţinerea Preşedinţiei suedeze", a spus el, arătând că ţara noastră se află în "cea mai favorabilă poziţie de până acum". "Nu o luăm de la zero, ci construim pe tot ce am obţinut până acum", a completat Bogdan Aurescu.

La rândul său, ambasadoarea Suediei la Bucureşti, Therese Hyden, a punctat că "dosarul Schengen va fi pe agenda unei reuniuni oficiale, atunci când condiţiile vor fi propice", anume când Austria îşi va schimba poziţia privind România, iar Olanda îşi va schimba poziţia privind Bulgaria.

"Am preluat acest dosar important de la Preşedinţia cehă şi vom lucra intens", a completat diplomatul. "Este prea devreme să ne pronunţăm când se va încheia acest proces", a menţionat Therese Hyden, în ceea ce priveşte un orizont de timp.

Ministrul Aurescu a precizat că, în acest moment, există un dialog cu partea austriacă, pentru a crea "premisele pentru un context favorabil". "Nu trebuie să creăm aşteptări grăbite", a evidenţiat el.

Editor : D.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”