20 de angajați ai Serviciului Județean de Ambulanță Olt, aflați în spital după ce s-au infectat cu COVID-19, au anunțat că dau în judecată instituția. Medicii, asistenții și ambulanțierii cer daune de 50.000 de euro fiecare, acuzând că au primit măști pentru copii în misiuni.
Cei 20 de angajați care au anunțat că vor da în judecată Serviciul Județean de Ambulanță Olt acuză că s-au îmbolnăvit pentru că nu le-au fost puse la dispoziție măști și nu au fost luate toate măsurile de protecție.
„Este vorba de 20 de angajați. Practic ei, într-un fel sau altul, spun că este un accident de muncă în înțelesul larg, pentru că Ambulanța Olt nu a luat toate măsurile tocmai pentru ca ei să nu se infecteze. Acum cer despăgubiri de 50.000 de euro fiecare, deci prejudiciul se ridică undeva la un milion de euro. Ei spun că au primit măști pentru copii. (...), că nu au fost testați niciodată, că o colegă a fost depistată cu noul coronavirus li nimeni nu a luat vreo măsură. Sunt multe nereguli pe care ei le semnalează”, a declarat, pentru Mediafax, avocatul celor 20 de angajați ai SJA Olt, Adrian Cuculis.
Acesta a precizat că așteaptă rezultatul anchetei Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt.
Directorul SJA Olt, Marinela Prina, spune că au fost respectate toate măsurile de protecție, iar medicii ar fi trebuit să depisteze singuri dacă au simptome specifice noului coronavirus.
„Legea spune clar că echipajele medicale din prima linie asigură continuitatea până la venirea rezultatelor. Despre măsurile de echipare vă spun clar: gradul de echipare s-a efectuat în funcție de nivelul de expunere la risc. Au existat dintotdeauna combinezoane, halate, măști, dezinfectanți de mâini, de suprafețe, materiale de igienizare a mâinilor, săpun, apă,caldă, au avut absolut toate condițiile necesare, care pot fi demonstrate, astfel încât să evite această îmbolnăvire. Au avut măști la dispoziție, sunt stocurile pe mașini, care au fost raportate zilnic, la Departamentul pentru Situații de Urgență”, a declarat Marinela Prina.
20 din cei 300 de angajați ai SJA Olt au fost diagnosticați cu noul coronavirus
„Vorbim și de ambulanțieri și de medici, medici care, în mod normal, au toată competența să-și autoevalueze starea de sănătate și să recunoască simptomele din definiția de caz. Până în acest moment, la nivelul Serviciului de Ambulanță Olt nu există niciun referat în care să mi se aducă la cunoștință că echipamentele nu sunt conforme, niciunul din acești salariați nu a venit să ne spună că nu există condiții de muncă, echipamente sau că le lipsește ceva", a încheiat Marinela Prina.
Acțiunea va fi introdusă în instanță după finalizarea anchetei inspectorilor de muncă.
Redactare Georgiana Marina