REPORTAJ „DIN | INTERIOR”. Proceduri absurde blochează sau amână adopțiile în România
În fiecare an, sunt cheltuiţi 150 de milioane de euro pentru finanţarea centrelor de îngrijire şi plata salariilor celor câtorva mii de asistenţi maternali. Cu toate acestea, procedurile de adopție pot dura şi câţiva ani, timp care trece în defavoarea copiilor.
„Sunt foarte puţini membri de personal la mulţi copii şi de aici apar diverse probleme de dezvoltare a copiilor care, ulterior, ajung şi ei captivi într-un sistem de servicii sociale din ce în ce mai falimentar”, susține Ștefan Dărăbuș, de la Hope and Homes for Children.
Teoretic, sistemul de protecţie este construit pentru a acorda asistenţă temporară unor copii care fie se întorc în familiile naturale, fie ajung în familii care îi adoptă.
De fapt, la cei mai mulți dintre ei, părinţii nu renunţă iar pentru restul, procedurile de adopție sunt greoaie. Consecința? Copiii depăşesc vârsta de patru-cinci ani şi au şanse din ce în ce mai mici să ajungă într-o familie.
Computerul selectează 10 familii
Ana şi are aproape opt luni. Mama ei a abandonat-o la naştere. Timp de şase luni, copilul va rămâne în centru. Ulterior i se va gasi o asistentă maternală care îl va îngriji până când specialiştii vor verifica familia mamei până la rudele de gradul patru şi vor aduna declaraţii de refuz.
Procedura va dura cel puțin un an. Apoi dosarul va ajunge în instanţă, iar judecătorul va analiza probele şi va decide dacă Ana poate fi adoptată. Abia după aceea, asistenţii o vor include pe micuță într-o bază de date naţională, administrată de Oficiul pentru Adopţii. Computerul va selecta pentru ea zece familii. Dacă niciuna nu o va plăcea, procedura se va relua. În situația Anei sunt mii de copii. De ce durează atât de mult? Cei de la Protecția Copilului dau vina pe judecători.
Și pentru viitorii părinți procesul de adopție este unul dureros, în principal pentru că durează foarte mult timp.
„Faza aceea de aşteptare este una plină de nelinişti, de frământări, de aşteptări, de întrebări, cauţi familia care doreşte să adopte sau care a adoptat. După ce am cunoscut-o şi am ştiut că e copilul nostru, practic din prima privire nu a mai fost nimic greu. D-a întâmplat totul exact aşa cum trebuia”, spune Simona Ksudar de la asociația „Ador copiii”.
„Noi am făcut un studiu şi am constatat că peste 90% din familii sunt cupluri infertile şi aceste cupluri vin cu ani de aşteptare în spate, ani de încercări de a deveni părinţi, de eşuări în acest sens. Şi înţelegem şi nerăbdarea lor, pentru că au trecut atâţia ani în care s-au chinuit, nerăbdarea lor de a deveni părinţi”, precizează Ramona Popa, de la Oficiul Român pentru Adopții.
Simona Gavrilă, mamă adoptivă: „Nu suntem sterili din punct de vedere sufletesc. Suntem sterili din punct de vedere fizic. Asta trebuie să înţeleagă oamenii”.
Deşi numărul copiilor institutionalizaţi creşte, autorităţile le transmit famiilor care vor să adopte să aibă răbdare.
Adopţia sau reintegrarea în familiile naturale ar fi singura şansă a copiilor de a părăsi sistemul. Însă niciuna dintre acestea nu sunt prioritare pentru autorităţi. În ultimii ani, rata abandonului a rămas constantă, numărul adopţiilor neschimbat, iar numărul copiilor aflaţi în îngrijirea statului este acelaşi. De ce se întâmplă acest lucru?
„Se preferă alte forme, de instituţionalizare, de plasare a copiilor în centre de tip vechi sau de tip familial, în asistenţă maternală dar nu se merge mai hotărât decât se merge la ora actuală pe varianta declarării copiilor ca fiind adoptabili, nu neapărat cei mici, ci şi copii mai mari sau cu nevoi speciale”, explică Ștefan Dărăbuș, de la HHC România.
În urmă cu doi ani, legea adopţiei a suferit câteva modificari care, în teorie, ar fi trebuit să înlesnească procesul de adopţie: proceduri rapide cu termene fixe, micşorarea perioadei de aşteptare, un sistem unic de înregistrare şi selectare a copiilor, eliminarea adopţiilor la limita legii.
Mii de oameni semnalează probleme legate de adopţii, însă autorităţile sunt liniştite.
„Într-adevăr, sunt judeţe în care numărul de copii adoptabili este foarte mic. Din punctul nostru de vedere, înseamnă că restul pot fi integraţi în familia naturală. Managerii de caz iau decizia cea mai potrivită. Și da, dacă nu sunt adoptabili, înseamnă că pot fi reintegraţi în familie. Altfel, înseamnă că sunt menţinuţi artificial în sistemul de protecţie şi înseamnă că le este încălcat dreptul la familie”, precizează Ramona Popa, de la Oficiul Român pentru Adopții.
Statul plătește 2.400 de lei lunar pentru îngrijirea unui copil
Statul spune că este preocupat de interesul copilului. Pe hârtie. În realitate, zeci de mii de copii sunt neglijaţi de autorităţile care ar trebui să-i ocrotească. Şi, în loc să scadă, numărul copiilor insitutionalizați creşte.
Culmea, autorităţile recunosc: statul nu este în măsură să le asigure copiilor un mediu potrivit pentru a se dezvolta.
Studiile arată că un copil, odată intrat în sistem, nu pleacă mai devreme de opt ani. Şi pentru fiecare lună de îngrijire statul plăteşte în jur de 2.400 de lei.
Sistemul de protecţie a statului le oferă copiilor hrană, adăpost şi educaţie şcolară. Modele, valori, iubire, compasiune, toate acestea construiesc personalitatatea copilului. Dar într-un centru de îngrijire nimeni nu le poate oferi.
„La copiii care se dezvoltă în instituţii nu se dezvoltă acea parte din creier care este responsabilă pentru afectivitate, pentru ataşament, pentru relaţiile pe temen lung. Copiii care cresc în instituţii au o stimă de sine foarte redusă, o încredre în ei sub orice critică, şi foarte greu se pot regăsi ca identitate, foarte greu pot să îşi dea seama care e trecutul lor, care e istoria lor, care le sunt rădăcinile, ce anume fac în prezentul pe care îl trăiesc, şi le e cumplit de greu să îşi proiecteze un viitor pentru ei şi pentru viaţa lor”, subliniază Ștefan Dărăbuș.
97% din cei peste 60.000 de micuţi aflaţi în grija sistemului de stat provin din familii sărace. Părinţii nu îi pot susţine, dar nici nu renunţă la ei. Autorităţile se fac că nu văd această realitate şi spun că trebuie analizat fiecare caz în parte.
Prevenţia abandonului există doar pe foaie. Lipsa personalului calificat, asistenţi sociali specializaţi, lipsa fondurilor dedicate strategiilor de prevenţie şi lipsa sancţiunilor specifice sunt doar câteva dintre cauze. Ancheta socială şi identificarea rudelor până la gradul patru, adică verii şi soţiile verilor din familie, care să refuze adopţia, a primit un termen dar procedura a rămas la fel.
Anemari Necşulescu, mamă adoptivă: „Pe noi sistemul ne-a trădat”
Anemari Necşulescu a adoptat un copil în urmă cu aproape cinci ani. Îşi dorea o fetiţă. Nu a ales pe criterii de etnie sau de vârstă. Era convinsă că nu ar putea să aibă grijă de un copil cu dizabilităţi. Şi totuşi, a primit un copil bolnav.
„Copilul meu trăia într-o mizerie cruntă. Avea, la 3 ani şi jumătate, 12 kilograme. El nu vedea cu un ochi din naştere. Nu e nimeni de vină pentru asta, dar sistemul de protecţie l-a trădat pe acest copil. Atâta timp cât a stat în sistemul de protecţie, nu l-a văzut niciun medic. Este imposibil ca un medic care l-a consultat pe acest copil pe parcursul unui an şi jumătate cât a stat în sistemul de protecţie să nu fi observat că acest copil nu vedea din naştere cu un ochi, că era subalimentat, că nu auzea şi că nu vorbea. Am simţit că sistemul m-a minţit pentru că unul dintre criterii a fost acesta: că noi nu ne simţim în stare să creştem un copil cu dizabilităţi. Sistemul ne-a minţit pe noi, sistemul l-a trădat pe el, ceea ce mi se pare mult mai grav. Dacă eu sunt adult şi mă pot apăra, un minor nu se poate apăra, depinde de adulţii din jurul lui”, spune femeia.
Emi a fost născut de o mamă minoră din Bacău şi crescut în casa bunicilor. Imediat după ce a împlinit doi ani şi nu mai putea primi alocaţia de la stat, copilul a fost urcat într-o căruţă, dus două sate mai departe şi aruncat într-un şanţ. Până la urmă, copilul a ajuns în grija unei asistente maternale dintr-un sat de lângă Bacău.
Asistenta maternală a refuzat să dea orice declaraţie. Referentul social al comunei spune însă că, în mod legal, femeia nu putea să aibă grijă de alţi copii.
Directorul direcţiei din Bacău dă asigurări că asistenţii maternali respectă legea. Fără excepţii.
Un an și jumătate de așteptări și nu există pe nicio listă
Nicole încearcă de 12 ani să aibă un copil. Este căsătorită cu un cetaţean francez, lucru care o obligă să adopte singură.
„Am început demersurie la începutul anului 2012, am obținut atestatul singură, deși sunt căsătorită, însă soțul meu nu este cetățean român și nu poate adopta, deci eu voi adopta singura. În octombrie am obținut atestatul, suntem în luna mai și nu am fost pe nicio listă de potrivire. Nu numai că nu mi s-a prezentat vreun copil, nu numai că nu am adoptat, dar nici nu am fost pe vreo listă. Aceste liste au 10 familii, deci nu am fost nici măcar în cei zece”, se plânge aceasta.
Orice persoană care vrea să adopte un copil trebuie să primeasca un atestat din partea autorităților, care este valabil un an.
Legea nu prevede sancţiuni profesionale. Singurele organe de control sunt Oficiul pentru Adopţii şi direcţiile pentru plăţi din Ministerul Muncii, cele care se asigură că banii statului ajung unde trebuie. Practic, copiii şi părinţii adoptatori sunt prinşi într-un sistem în care responsabilităţile se pasează de la o autoritate la alta: direcţiile pentru protecţie, oficiul pentru adopţii, maternităţile, primăriile.
În urmă cu câţiva ani, un control al Oficiului Român pentru Adopţii arăta că, în maternităţi, copiii abandonaţi sunt ţinuti luni de zile din neglijenţa direcţiilor de sănătate sau din interesul special al spitalului: instituţia primeşte până la 9.000 de lei lunar pentru întreţinerea şi medicaţia acestor copii.
Îngrijirea unui nou-născut ajunge să coste până la 1.000 de lei. Cazurile speciale ale prematurilor sunt cele mai costisitoare. Pentru copiii abandonaţi însă statul nu acordă decât consiliere.
Abandonaţi, lipsiţi de iubirea unei mame, zeci de mii de copii din România aşteaptă în fiecare zi să li se acorde o şansă. Viitorul lor stă sub semnul întrebării, atâta vreme cât autorităţile nu reuşesc să pună cap la cap un sistem de adopţii rapid, care să le redea şansa la o nouă viaţă.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
