ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. CNCD: Gabriela Firea nu a venit să-şi spună punctul de vedere. Decizia în cazul său, săptămâna viitoare

Data publicării:
gabriela vranceanu firea - fb-1

 

Senatorul Gabriela Firea nu s-a prezentat la CNCD

Doamna Firea a fost citată pentru ziua de astăzi (luni - n.r.), spre a-şi exercita dreptul de apărare, însă nu a venit. Nici avocatul său nu a venit. O decizie legată de acest caz va fi luată, probabil, săptămâna viitoare”, a declarat, pentru Mediafax, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Pe de altă parte, preşedintele CNCD a precizat că la Consiliu au fost formulate alte două sesizări legate de afirmaţiile Gabrielei Firea, care vor fi conexate la dosar, iar în final se va lua o decizie unică.

Purtătorul de cuvânt al campaniei prezidenţiale PSD, senatorul Gabriela Firea, a declarat, în 7 octombrie, într-o conferinţă de presă la sediul PSD, că premierul Victor Ponta „este un foarte bun familist” și că un alt candidat, Klaus Iohannis, „nu are această calitate”.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Întrebată dacă îi reproşează lui Iohannis faptul că nu ar fi „un bun familist”, Gabriela Firea a răspuns: „Din punctul meu de vedere a fi un bun familist înseamnă nu doar a fi căsătorit, ci şi a avea copii. (...) Nu eşti un om complet fără să creşti un copil şi consider că mai ales acea afirmaţie pe care poate a făcut-o să spunem din greşeală, dar ea rămâne în spaţiul public, şi anume că neinvestind în educaţia copiilor a investit în imobiliare, domnul Iohannis practic a spus ceea ce gândea, că într-un fel pune mai mult preţ pe investiţia în imobiliare, decât în educaţia copiilor. M-am referit la faptul că Victor Ponta este un bun familist din această perspectivă, este căsătorit, are un băiat, Andrei, are o fetiţă, Irina, şi sunt convinsă că îşi mai doresc Daciana şi Victor copii şi eu le urez, ca mamă acum şi al treilea deja copilaş să mai aibă şi ei”.  

Urmăreşte ştirile Digi24 despre ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014 şi pe contul dedicat pe Twitter #cotroceni2014!  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri