Alegeri locale 2016. Cum ajunge locul de joacă să coste cât o garsonieră, iar salcia, cât o maşină la mâna a doua

"O vădită lipsă de responsabilitate şi dezinteres faţă de banii contribuabililor". Concluzia aparţine Curţii de Conturi după ce a analizat cum au fost risipite fondurile în Bucureşti în perioada 2007-2014, dar ea poate fi extinsă, cu siguranţă, şi la alte oraşe ale României. Poate chiar la majoritatea, dacă ne uităm şi la materialele de presă în care sunt relatate "performanţele" autorităţilor locale.

Problemele au la bază mai multe cauze. Prezentăm câteva dintre ele, cu menţiunea că, de cele mai multe ori, nu este vorba de o singură cauză, ci de un cumul.

- Lipsa de strategii şi de programe. Aşa se face, de pildă, că anul acesta se amenajează peisagistic o zonă (însemnând arbuşti, gazon, flori, sistem automatizat de irigaţii) pentru ca, anul viitor, să se scoată tot, fie pentru că se fac alte lucrări de "modernizare", fie pentru că se lărgeşte strada ori se fac locuri de parcare.

- Absenţa standardelor de cost, a normelor calitative sau de dotare. În lipsa acestora, înţelegem cum au reuşit, de exemplu, primarii din Bucureşti să cheltuiască în 2014, pe întreţinerea şi amenajarea spaţiilor verzi, mai mult decât dublu faţă de 2007 (450,6 milioane lei faţă de 202,2 milioane lei), în condiţiile în care suprafaţa totală a spaţiilor verzi, parcurilor şi locurilor de joacă dintre blocuri a scăzut cu mai mult de o treime în acelaşi interval. De asemenea, nu ne mai miră de ce în parcul X copacii costă de 11 ori mai mult decât în parcul Z, situat în acelaşi sector, la doar 4 km distanţă.

- Încredinţarea contractelor prin "negociere" directă. Aşa-zisa "negociere" are ca rezultat, de regulă, creşterea preţurilor de achiziţie, nu scăderea lor.

- Stabilirea unor condiţii restrictive pentru participarea la licitaţii. Chiar Curtea de Conturi a arătat că, atunci când nu se fac achiziţii directe, se apelează, la "o gamă largă de procedee și modalități care sunt de natură a limita concurența și a genera riscuri și vulnerabilități privind utilizarea eficientă și economică a fondurilor bugetului local".

- Acceptarea intermediarilor în detrimentul producătorilor direcţi. În unele cazuri, rolul de intermediar a fost jucat chiar de societăţi de stat. Un singur exemplu: în Sectorul 3, SC Administrarea Domeniului Public Bucureşti (societate comercială pe acţiuni, cu capital majoritar de stat) a acţionat ca o verigă intermediară între beneficiar (primărie) şi furnizori. Adaosul practic de SC ADPB SA? Între 31-38%.

- Neincluderea în contract a unor clauze prin care firmele să fie obligate să înlocuiască materialele degradate şi distruse. Aşa se face că primăriile cumpără şi plantează mii de arbori şi arbuşti care se usucă după câteva luni, motiv tocmai bun pentru a fi achiziţionat un nou lot.

Strategii de pus în raft

Cauzele risipirii banului public capătă noi nuanţe din perspectiva experţilor în domeniul administraţiei publice.

"Nu este neapărat vorba că lipsesc strategiile, documentele ca atare, doar că în administraţie nu s-a produs acel declic. Adică ei, primarii, îşi fac strategii ca să aibă un document gros, frumos, pe care-l pun acolo în raft, eventual îl mai scot din când în când într-o conferinţă de presă, dar nu fac efectiv legătura cu faptul că acelor strategii trebuie să le dai nişte direcţii de dezvoltare", a explicat, pentru digi24.ro, Elena Tudose, director Institutul pentru Politici Publice.

Cât despre problema standardelor de cost, expertul în administraţie publică aminteşte că au existat câteva încercări, la nivel central. "Discutăm şi ne batem capul de atâţia ani, au existat nişte încercări de standardizare pe zona de infrastructură, însă doar pe achiziţii făcute de administraţia centrală şi atât. Se refuză cu obstinaţie orice fel de standardizare pentru că, de fapt şi de drept, acolo se întâmplă nişte lucruri", a precizat reprezentantul IPP.

Dincolo de explicaţii, un lucru este cert: găurile la bugetul local se înmulţesc continuu, dar ies la iveală fie în urma unui audit al Curţii de Conturi, fie dacă deschid procurorii o anchetă. În ambele cazuri, faptele sunt constatate însă la o distanţă de câţiva ani, eventual după încetarea mandatului primarului respectiv şi a consilierilor locali care i-au aprobat proiectele.

Digi24.ro prezintă, în cele ce urmează, doar câteva dintre achiţiziile la preţuri supraevaluate care au grevat bugetele locale în ultimii ani. Iar dacă sunteţi tentaţi să credeţi că astfel de exemple aparţin doar trecutului, aflaţi că sunt primării care au pe lista de achiziţii pentru 2016 bunuri asemănătoare, la preţuri asemănătoare:

Tei şi platani de o sută de ori mai scumpi. În perioada 2007-2008, în Sectorul 3 al Capitalei au fost cumpăraţi şi plantaţi 2.042 arbori. Preţul de achiziţie a fost cuprins între 20 şi 30 de lei bucata (sursă: raport Curtea de Conturi publicat în 2016). Următorii doi ani, 2009-2010, au fost cumpăraţi şi plantaţi 2.464 tei şi platani, doar că preţul a explodat: între 1.559 şi 2.419 lei bucata. Culmea este că, la momentul respectiv, s-a spus că s-a realizat achiziţia la preţul cel mai scăzut.

Similar, la Sectorul 5, o magnolie plantată în Parcul Pecineaga a costat 35 lei bucata, iar o magnolie plantată în Parcul Romniceanu, în aceeaşi perioadă (martie 2008), a costat 405,72 lei bucata.

La Drobeta Turnu Severin, un alt control al Curţii de Conturi a scos la iveală că, în 2011-2012, Primăria ar fi plătit circa 80 de euro pentru un platan adus din Italia şi aproximativ 300 de lei pentru un arbust ornamental. Primarul în funcţie atunci, Constantin Gherghe (membru, pe rând, al PSD, PDL, PMP, UNPR), a anunţat că nu mai candidează pentru un nou mandat şi-l susţine pe candidatul PSD.

Tot prin 2011, Primăria Ghimbav plătea peste 2.100 lei pentru un fir de salcie, adică de 350 de ori mai mult faţă de preţul pieţii (raport al Curţii de Conturi). Achiziţia s-a făcut direct, fără licitaţie. Primar era atunci şi este şi acum Dorel Toma (PSD). Edilul s-a înscris în cursa electorală pentru un nou mandat.

La Sibiu, în 2014, municipalitatea a plătit 475 lei pentru o bucată de tei adus din Olanda. A cumpărat 200 de arbori, iar reprezentanţii Primăriei şi-au explicat decizia prin faptul că arborii aveau vârsta de opt ani şi "au deja coroana formată", astfel că nu mai trebuie să fie ţinuţi în sere "până când să devină suficient de puternici".

La Timişoara, Primăria a preferat palmierii din soiul Phoenix Roebelenii, aşa că a cumpărat, în 2013, 35 de palmieri, tot din Olanda, la preţul de 146 euro bucata. "Ei există în multe ţări ale Europei şi sunt convins că vor da un farmec suplimentar oraşului nostru", declara primarul PNL Nicolae Robu, aspirant acum a încă unui mandat.

Spre comparaţie, Primăria Cluj-Napoca doreşte să cumpere, anul acesta, 5.000 de azalee, estimate la 175.000 lei. Ele se adaugă la 10.000 de panseluţe, 1.000 de hortensii, 10.000 de lalele, 10.000 de narcise şi 7.000 de stânjenei, toate estimate la circa 103.000 lei. Actualul edil al oraşului, ex-primarul PDL Emil Boc, s-a înscris în cursă pentru un nou mandat.

Patinoar sintetic cumpărat pentru a fi depozitat. În 2008, tot în Sectorul 3, Direcţia Parcuri din subordinea Primăriei, a cumpărat un patinoar sintetic, de 30x40 m, funcţional tot anul. A costat 224.000 lei şi avea o garanţie de 7 ani. După doar trei ani, patinoarul a fost demontat şi depozitat într-o magazie, unde a şi fost găsit de auditorii Curţii de Conturi.

Spre comparaţie, Primăria Satu Mare intenţionează să realizeze în 2016 două terenuri sintetice de minifotbal (42x22 m), care ar costa 240.000 lei bucata. Un astfel de teren a fost deja inaugurat, în noiembrie anul trecut, la iniţiativa primarului PSD Dorel Coica, care vrea să obţină încă un mandat la alegerile locale din 5 iunie.

Coşuri de gunoi de până la 2.846 lei bucata. Aceeaşi primărie a mai cumpărat, în 2010, 13 coşuri de gunoi "din lemn exotic şi metal". A plătit pentru ele 37.000 lei. Adică, puţin peste 2.800 lei bucata.

Alte coşuri de gunoi, mai simple probabil, au costat în Sectorul 1 "doar" 1.370 lei bucata.

Potrivit unui alt raport al Curţii de Conturi, Primăria Arad ar fi dat, în 2011, pentru 14 coşuri de gunoi Eclisse Wood, cu capac, suma de 10.298 lei. Adică, circa 735 lei bucata.

Pentru a merge mai departe cu paralela, Primăria Satu Mare are în plan să cumpere, anul acesta, 160 de coşuri de gunoi cu scrumieră din oţel şi capac de protecţie la preţul de 372 lei bucata.

Balansoare şi jucării pe arc de 11.000-12.000 lei. Efectele inexistenţei unor standarde de cost pentru achiziţiile efectuate sunt relevate tot de rapoartele Curţii de Conturi. Raportul publicat în 2016, privind administraţia Bucureştiului, arată că un balansoar a costat între 927 lei (în Sectorul 3) şi 12.750 lei (în Sectorul 1). Similar, o jucărie cu arc a variat între 2.612 lei (Sectorul 4) şi 11.500 lei (Sectorul 1).

Achiziţiile făcute pentru amenajarea locurilor de joacă i-au adus ex-primarului din Târgovişte, Gabriel Boriga (PDL), o condamnare definitivă la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. Potrivit procurorilor, edilul ar fi decis cumpărarea unor echipamente de joacă de la firma finului său, evident la preţuri supraevaluate, prejudiciind bugetul local cu aproape 400.000 lei.

Locurile de joacă la preţ de garsonieră (30.000 euro, de trei ori mai mult decât preţul real) i-au adus a doua condamnare pentru corupţie şi edilului oraşului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău (ex-PDL). Ceea ce nu l-a împiedicat acum pe acesta să-şi depună candidatura, ca independent, pentru un nou mandat.

La Craiova, pentru un loc de joacă de 300 mp, cu trei tobogane, un leagăn şi alte câteva aparate mai mici, primăria condusă de Lia Olguţa Vasilescu (PSD, candidat pentru un nou mandat) a plătit 220.000 de euro. "Vom analiza din nou situația, dar, nu vă supărați, trebuie să vină firme care să liciteze la anumite prețuri. Sigur că nu ne-am dorit locuri de joacă din lemn pe care să le schimbăm într-un an. Nu ne-am dorit locuri de joacă așa cum erau până acum, din acele țevi care rugineau și care deveneau un pericol la un moment dat pentru copii", declara, la momentul decembrie 2014, primarul Lia Olguţa Vasilescu.

Tot în judeţul Dolj, dar într-o comună, Ţuglui, Curtea de Conturi a găsit că pentru un loc de joacă cu trei tobogane şi două căsuţe s-a plătit circa 33.000 lei, în condiţiile în care preţul real era, pe piaţă, de 5.200 lei. Locurile de joacă, dar şi multe alte bunuri (indicatoare rutiere, stingătoare PSI, băncuţe, coşuri de gunoi, etc.) i-au adus primarului Paulică Neagoe o condamnare, definitivă, la trei ani de închisoare cu executare.

Curăţenia, simţită din plin doar la buget. Deşi sondajele efectuate au indicat, constant, în topul nemulţumirilor românilor lipsa curăţeniei în oraşul/sectorul lor, administraţiilor locale s-au ocupat de problemă mai mult pe hârtie. Adică, au suplimentat bugetul aferent şi au încheiat contracte cu tot felul de firme, "prietene" am putea spune, în condiţiile în care încredinţările s-au făcut, de cele mai multe ori, direct. Aceleaşi autorităţi locale nu s-au îngrijit însă şi de modul în care firmele s-au achitat de obligaţii.

Să privim, de exemplu, la Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB), instituţie aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi care administrează mai multe parcuri (Herăstrău, Cişmigiu, Floreasca, Circul de Stat, Carol I, Tineretului, Unirii), Stadionul Naţional "Lia Manoliu", Satul francez, precum şi majoritatea lacurilor din Capitală. În 2006, fără a fi întocmit un studiu de oportunitate, conducerea ALPAB a decis externalizarea serviciilor de salubrizare. Prin urmare, până în iunie 2010, salubrizarea parcurilor a fost asigurată în baza unor contracte încredinţate prin procedura "negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ". Aşa se face că de la plăţi de 7,1 milioane lei în 2007 s-a ajuns, în 2009, la 13,3 milioane lei. În perioada 2011-2014, pentru salubrizarea a 427.979 metri pătraţi, ALPAB a plătit suma totală de 44.281 lei. "Rezultă un cost mediu anual de 26 lei/mp/an, incomparabil mai mare decât costul mediu realizat pentru acelaşi serviciu, executat în regie proprie, de Direcţia de Administrare Parcuri şi Zone de Agrement Sector 4, de 0,31 lei/mp/anual", concluzionează Curtea de Conturi în raportul publicat în ianuarie 2016.

Aceeaşi instituţie a semnalat numeroase nereguli şi în ceea ce priveşte derularea contractelor de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare. Cel mai elocvent exemplu: Primăria Municipiului Bucureşti şi contractul cu SC 3D România. Încheiat în iunie 1996, contractul a fost prelungit, repetat, prin acte adiţionale şi a expirat în decembrie 2015. De-a lungul timpului, Curtea de Conturi a descoperit că de la bugetul local au fost suportate servicii de dezinsecţie şi deratizare pentru firme private şi regii autonome, fără ca autorităţile să se preocupe de recuperarea sumelor. Cu alte cuvinte, 3D România a prestat pentru privaţi şi regii autonome, iar bucureştenii au plătit. Indicii despre sumele în cauză găsim tot în rapoartele Curţii de Conturi: 11,94 milioane lei în 2014, 13,76 milioane lei în 2013 şi 15,12 milioane lei în 2012. Interesant este că reprezentanţii PMB au fost, de-a lungul timpului, mai puţin interesaţi de recuperarea banilor şi mai mult de atacarea în instanţă a rapoartelor Curţii de Conturi.