AUTONOM, o afacere românească care a surclasat mari firme occidentale

Sergiu Voicu Data actualizării: Data publicării:
autonom

O mare problemă a României în ultimii ani a fost exodul de inteligenţă. Oamenii bine pregătiţi au ales să părăsească ţara în căutarea unei vieţi mai bune. Însă au fost unii care au ales să studieze afară, să înveţe, să preia modele care apoi să le pună în practică. Doi fraţi din Piatra Neamţ au încercat și au reușit. De la o afacere simplă de închiriere de mașini au reușit să construiască o reţea complexă care presupune oferirea de servicii integrate pentru clienţi. Iar pe drum au inclus și resposabilitatea socială în afacerea lor. Este povestea Autonom.

La începutul anilor 2000 fraţii Ştefan au plecat din ţară. Marius a plecat în Statele Unite, iar Dan s-a dus în Franţa. De acolo a pornit întreaga poveste.

Marius Ștefan, antreprenor: Am prins o bursă și m-am dus la una dintre facultăţile bune de pe coasta de est a Statelor Unite și am făcut acolo un MBA. Ce s-a întâmplat acolo a fost pentru mine o schimbare de mentalitate. Am ajuns în Franţa cu programul Erasmus, am făcut câteva mastere acolo, am ajuns și pe la Sorbona și apoi am lucrat în consultanţă aproape 5 ani, pentru grupuri industriale din toată lumea.

Sergiu Voicu, reporter Digi24: De acolo a venit ideea acestei afaceri...

Marius Ștefan, antreprenor: Da, unul dintre cazurile studiate la şcoală a fost despre cazul unei firme mari de închirieri auto. Vroiam să văd, dacă ce am învăţat în America pot să aplic în România. Aşteptam o oportunitate de a mă întoarce

Sergiu Voicu: Afacerea aţi pornit-o la voi acasă, la Piatra Neamţ. Aţi pornit-o cu trei mașini. Ce s-a întâmplat după?

Marius Ștefan: Am lăsat pe cineva să se ocupe de business-ul ăsta în Piatra Neamţ. Dar spre surpriza mea, colegul nostru care se ocupa de business ne tot suna și ne spunea că toate mașinile sunt închiriate, mai vreau mașini.

Românii plecaţi în străinătate să muncească și care se întorceau acasă în vizită au fost cei mai importanţi clienţi ai companiei aflate la început de drum. Proiectul a prins în toată zona Moldovei, mult peste aşteptările tinerilor antreprenori.

Dan Ștefan, antreprenor: Putem vorbi de o creştere relevantă într-un business, după ce depăşeşte pragul de 1 milion de euro.

Sergiu Voicu: Voi când l-aţi depășit?

Dan Ștefan: La finalul lui 2006, pe acolo, 2007. După un an de zile de la lansare.

Marius Ștefan: Apasă pedala până la fund și asta am și făcut: Am văzut oportunitatea și era validată. Am investit toate resursele și timpul pe care le aveam la dispoziţie, astfel încât să extindem afacerea. și în 2006 am început să ne extindem în mai multe oraşe din zona Moldovei, iar în 2007 în restul oraşelor mari din ţară.

La numai doi ani de la lansare compania avea 21 de centre proprii și era singura reţea de închirieri auto cu acoperire naţională. Acum, la 12 ani distanţă de la startul din Piatra Neamţ, are 41 de centre de închirieri în 29 de orașe.

Strategia de a construi o companie low-cost le-a adus fraţilor Ştefan clientul cu numarul 10 mii tot în primii doi ani de existenţă. Iar parcul auto a trecut și el în aceeași perioadă de 500 de mașini.

Asta nu este tot. Cei 230 de angajaţii nu doar că devin voluntari în proiecte de dezvoltare a comunităţilor locale, dar ajută și la îmbunătăţirea activităţii propriei companii.

Dan Ștefan: Lunar strângem câte o sugestie de inovaţie de la fiecare angajat și asta înseamnă că sunt mii de sugestii pe an, dintre care în mod sigur vor fi câteva foarte bune.

Extinderea în regiune și dezvoltarea zborurilor low cost pare acum să influenţeze mult mersul companiei.

Din 2014 compania și-a extins activitatea și pe segmentul de închirieri auto premium și închiriere cu șofer. Un produs consumat în special de oamenii de afaceri sau pentru delegaţii.

Dan Ștefan: Este un caz unic în Europa. Nu mai există nicio ţară din Europa unde liderul de profil să fie o firmă locală.

Iar ceea ce face acest caz special este că a fost o afacere începută realtiv târziu, atunci când piaţa deja se consolida. Însă a avut un traseu și o direcţie de dezvoltare care i-a facilitat urcarea.

Firma din Piatra Neamţ a ajuns la o cifră de afaceri de 83 de milioane de lei, de trei ori mai mare faţă de nivelul din urmă cu cinci ani. Iar profitul a crescut și el de peste patru ori faţă de anul 2012, și a ajuns la nouă milioane de lei.

Reportajul integral îl puteți urmări în materialul video.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...