De ce a avut gala Oscar de anul acesta cea mai slabă audienţă din istoria evenimentului

Data actualizării: Data publicării:
oscar
Foto: Guliver/Getty Images

Gala Oscar 2018, care a avut loc duminică noapte în Los Angeles, a înregistrat cea mai slabă audienţă din istoria evenimentului în Statele Unite ale Americii, aceasta fiind urmărită de 26,5 milioane de telespectatori, scrie hollywoodreporter.com.

oscar
Foto: Guliver/Getty Images

Audienţa evenimentului, difuzat de televiziunea americană ABC pe parcursul a aproape patru ore, a scăzut cu 19% faţă de cea înregistrată de ediţia de anul trecut, când show-ul a fost urmărit de 32,9 milioane de telespectatori, potrivit News.ro.

Astfel, gala Oscar din acest an a avut de departe cea mai slabă audienţă din istoria ediţiilor ale căror audienţe au fost înregistrate, având cu peste 5 milioane de telespectatori mai puţin faţă de ediţia din 2008 (31,8 milioane de telespectatori). 

Difuzată pe parcursul a trei ore şi 50 de minute, gala Oscar din acest an a avut cea mai mare perioadă de difuzare în 11 ani, deşi a depăşit durata ediţiei precedente cu un singur minut.  

Această audienţă slabă ar putea fi justificată de mai mulţi factori, precum durata de aproape patru ore a evenimentului, dar şi nominalizarea unor filme cu încasări mai mici, precum „Darkest Hour" şi „Call Me By Your Name" pentru principalele premii.

Cea mai urmărită ediţie Oscar din istoria show-ului a fost cea din anul 1998, când „Titanic”, unul dintre cele mai profitabile filme din toate timpurile, a fost desemnat „cel mai bun film”.

90th Annual Academy Awards - Backstage
Foto: Guliver/GettyImages

Lungmetrajul "The Shape of Water”, regizat de Guillermo del Toro, a primit, duminică noapte, cele mai multe trofee la gala premiilor Oscar, care a avut loc la Los Angeles, filmul fiind recompensat de Academia Americană de Film cu patru premii - la categoriile „cel mai bun film”, „cel mai bun regizor”, „cea mai bună scenografie” şi „cea mai bună coloană sonoră” (Alexandre Desplat).

„Dunkirk”, regizat de Christopher Nolan, a primit trei trofee la această gală, iar „Three Billboards outside Ebbing, Missouri”, două, la fel şi „Blade Runner 2049”, de Denis Villeneuve, „Darkest Hour”, de Joe Wright, şi animaţia „Coco”.

Gala Oscarurilor a fost, anul acesta, marcată de campaniile „Time s Up” şi „#MeToo”, care sprijină femeile victime ale abuzurilor în diverse domenii de activitate. În plus, multe vedete au purtat insigne privind politica armelor de foc din Statele Unite.

Actriţele Ashley Judd, Annabella Sciorra şi Salma Hayek au vorbit despre diversitate, mişcarea #MeToo, femeile din industria cinematografică, iar discursul lor a fost completat de un montaj în care mai multe personalităţi de la Hollywood au susţinut punctul lor de vedere.

Ceremonia a fost prezentată de vedeta de televiziune Jimmy Kimmel, pentru al doilea an consecutiv.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Mariah Carey are doi copii de 13 ani. Cum arată acum gemenii artistei
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei