CTP comentează filmele aflate în competiție la OSCAR® 2019
Cristian Tudor Popescu este jurnalist, comentator de tenis, dar și critic de film. Invitat la emisiunea „În fața ta” de la Digi24, el a comentat filmele aflate în competiție anul acesta pentru premiile Academiei Americane de Film. Digi24 și Film Now prezintă în noaptea de duminică spre luni, cu începere de la 0:30, respectiv 1:30, Gala OSCAR® 2019.
(VIDEO. CTP comentează filmul „Bohemian Rhapsody, una dintre peliculele nominalizate la categoria „Cel mai bun film”. Criticul nu se declară însă încântat de această producție)
CEL MAI BUN FILM – sunt o serie de filme nominalizate, trei au fost însă destul de discutate, chiar și în România: „Bohemian Rhapsody”, „A Star is Born” și „Roma”. Le-ați văzut?
CTP: Da , le-am văzut.
Mai întâi aș zice să facem ca anul trecut, să încercăm să găsim, cum facem pe net, cuvinte-cheie pentru selecția asta, care să caracterizeze scurt selecția de anul acesta, cele 8 filme care se află la la categoria „Cel mai bun film”.
Cuvintele ar fi așa: melodramă, istoriseală, black-sploitation, gay and lesbian – sploitation. Ultimii doi termeni: black-sploitation înseamnă folosirea persoanelor de culoare, african-americans, ca să fiu corect politic, pentru a face filme cu rețetă, de succes, care prind la public; gay and lesbian-sploitation, același lucru, numai că e vorba de homeosexuali. Acestea sunt cuvintele mele care cred că închid selecția.
Să le luăm pe rând, în ordine.
Black-sploitation: Black Panther și BlacKkKlansman
„Black Panther” e un film cu supereroi, e pentru prima dată când în categoria Best Picture în istoria Oscarurilor apare un film cu supereroi. Nu a apărut niciodată. De ce? Pentru că e vorba de negri, de o țară mitică, Wakanda, din Africa, e o întoarcere la origini - rădăcini. Celebrul serial The Roots, cu negrii veniți ca sclavi din Africa în America și toată povestea este până la urmă despre negrii veniți în societatea americană, despre Black Power, despre Black Revenge, răzbunarea negrilor împotriva albilor și finalmente soluția corectă politic, pe care o vom vedea, totul cu niște efecte vizuale, cu o foarte bună coloană sonoră, un film tehnic remarcabil, ca computer edit design, computer edited images și mixaj de sunet.
„BlacKkKlansman” - și aici e vorba de negri, black-sploitation din nou . Aici e vorba de o comedioară a lui Spike Lee, care de altfel e consacrat în acest domeniu – New Black Cinema, cum îi spune el . N-am râs, eu nu am reușit. E vorba de o incurcătură de persoane, cineva e luat drept altcineva, se ajunge un negru să fie luat drept Klansman – un reprezentat al Ku Klux Klan, adică rasiștii feroce ai Americii, și de aici tot felul de qui pro quo, situații mai mult sau mai puțin amuzante.
Bohemian Rhapsody. „Nu mi-au plăcut sforțările lui Rami Malek”
„Bohemian Rhapsody” - avem și aici gay, avem bisexualitatea lui Freddie Mercury și în același timp și ceea ce am numit istoriseală în cuvintele-cheie. Istoriseală, adică luăm niște evenimente, niște persoanje reale din istorie, un anumit episod, capitol, și în loc să facem un documentar cinstit despre respectivul personaj/perioadă, insăilăm un film de ficțiune în care inserăm tot felul de elemente, de preferință de melodramă, care să gâdile „naturelul simțitor” al spectatorului.
Pentru asta putem să alterăm realitatea istorică, așa cum se întâmplă în „Bohemian Rhapsody”. De pildă, în film vedem că înainte de celebrul Live Aid, de spectacolul de pe Wembley cu care se închide filmul, află despre contaminarea lui cu HIV, că are SIDA află Freddie Mercury. Mai mult, le spune și colegilor din trupă, ceea ce este fals. El a aflat mult mai târziu, după 1985, că e bolnav și le-a spus abia în 1989. Dar cum să... vedeți, când ai secvența finală, care de altfel e cel mai bun lucru din film, ultimele 20 de minute, tehnic, sunt excepționale – montaj, filmări, imagine cu drona, cu ce au făcut, Wembley-ul, reconstituirea atmosferei e extraordinară, e singurul moment care m-a emoționat și pe mine, am făcut priză cu filmul. Până acolo, nu l-am văzut pe Freddie.
Când l-am văzut pe dl. Rami Malek în film străduindu-se din răsputeri să fie Freddie Mercury, prima mea reacție a fost ca în bancul ăla: Ăsta nu e, tată, ăsta nu e Freddie, nu m-a convins sub nicio formă. Probabil că ar fi fost mult mai Freddie Sacha Baron Cohen, un actor extraordinar și care și aduce mai mult cu Freddie. Freddie era un om puternic, un tip de 1,75 m, destul de solid, bine făcut, dădea senzația de forță, ceea ce Rami Malek nu reușește niciun moment.
Nu mi-au plăcut sforțările lui Malek de a-l imita pe Freedie, nu aceasta e calea. Când încerci să readuci oamenilor un personaj, nu trebuie să te chinui, probabilă că a văzut nu știu câte înregistrări cu el și a zis „trebuie să fac chestia aia a lui Freedie care avea niște dinți mai în față, în plus, ca de vampir” și se chinuie să-l imite ca gestică, ticuri, nu aceasta e calea.
Am văzut de pildă o rezolvre mult mai inteligentă a unui alt film istoric, un re-enactment, Moartea lui Stalin, Death of Stalin, a lui Armando Iannucci, care l-a enervat pe Putin foarte tare și care, nu știu de ce, poate de asta, nu figurează nicăieri în selecția la Oscar. Vi-l recomand, dacă nu l-ați văzut, e excelent. Ce soluție găsește regizorul - e un film în engleză, despre Rusia, avem în minte nenumăratele filme despre Rusia, începând cu Doctor Jivago sau cu Frații Karamazov, Ana Karenina, unde - care e soluția - actorii englezi vorbesc cu accent rusesc. Iannucci îi pune pe actorii englezi din film să vorbească cu accente diferite din engleză – accent de texan, de Yorkshire, dar nu mai apare canoneala aia de anglo-rusă. O idee foarte inteligentă, care nu presupune mimarea, ceea ce se străduiește din răsputeri să facă Rami Malek, dar și Christian Bale în „The Vice”.
Istoriseala. „The Vice” - neconvingător
Următorul film, „Vice”, despre Dick Cheney. Se străduiește, s-a îngrășat 25 - 30 kg, s-a machiat în toate felurile, l-a studiat pe Dick Cheney să-i imite toate grimasele, stilul ăla bolovănos de a vorbi, motrofoz, așa, din vocabule mai mult – ca să ce? Ceea ce știm cu toții – cum a fost cu Irakul, cum s-au dus în Irak americanii, toată povestea asta istorică de atunci, în loc să faci un documentar. Încă o dată – de ce le spun istoriseli acestor lucruri? Pentru că un astfel de film despre fapte istorice trebuie să mă convingă că este mai util, că are un sens mai mult decât un documentr pe tema asta. N-a reușit să mă convingă. Nici „Bohemian Rhapsody”, nici „The Vice”.
De pildă au lăsat la o parte o imagine excepțională cinematrografic pe care mi-o amintesc foarte bine de atunci, ca ziarist, am comentat-o. Colin Powell, Secretary of State în acel moment, în cel mai idiot și penibil moment al vieții lui, când trebuie să justifice în fața întregii planete intervenția americană în Irak, vine cu o țevușcă, o chestie mică de metal, pe care o arată și zice: Am descoperit acest element din arma de distrugere în masă a lui Saddam într-un depozit în deșert. Penibil total! Această imagine nu apare.
„Roma”, o artiseală, un film despre nimic
„Roma”, filmul preferat al criticilor – un film alb-negru, de artă, mult lăudat, premiat până acum și care se anunță, cel puțin într-o anumită parte a criticii internaționale drept câștigătorul de anul acesta.
Deci „artiselile” astea – avem istoriseli și avem artiseli – încep toate cu imaginea alb-negru, același lucru îl putem vedea la „Cold War", al lui Pawel Pawlikowski, care iarăși e nominalizat la Oscar pentru film străin și nominalizat și la regie între cei 5.
Ideea e aceeași - de fapt, strămoșul lor e The Artist, a luat premiul cel mare, e primul care a venit cu nostalgizarea asta în alb-negru: băgăm o imagine alb-negru, de obicei foarte bine filmată. Cuaron, care e un director de imagine excepțional, filmul e remarcabil, fotografia, de la un capăt la celălalt, însă ce conține el? Este un film despre nimic.
Este un film bun?
Nu. De ce? De ce nu receptez, nu fac priză la astfel de filme? Pentru că e o melodramă – o acțiune , un scenariu care este gândit de realizator în sensul de a-mi stoarce mie lacrimi, emoție, de a-mi crea niște momente. Dar e un storcător de emoție „Roma” - toate elementele sunt puse acoo, care țin de imagine, de jocul actorilor, replici – sunt puse, gândite ca să-mi stoarcă mie lacrimi. Pe mine așa ceva mă lasă rece, e fals.
Între „Roma” și „Gravity” - au același regizor, alegeți oricând „Gravity”...
Cel mai bun film al anului 2018
Altceva. Există un film în selecția de anul acesta, nu la Oscarurile americane, ci la Cel mai bun în limba străină – „Capernaum” – al unei libaneze, Nadine Labaki. E cel mai bun film al anului 2018, după părerea mea, și este vorba, ca și în „Roma”, de viața unor oameni amărâți, a unor copii ai străzii, care încearcă să se ajute unul pe celălalt, unul mai mare, unul mai mic, elemente care ar putea să ducă, să spui :„ Încă o melodramă”. Dar nu. Pentru că acolo elementele de scenariu și cele cinematografice nu sunt puse cu mâna, nu e un storcător de lacrimi, nu se contorsionează viața în așa fel încât să ducă spre lacrimă, ci izvorăște emoția din construcția firească a acțiunii în „Capernaum”.
„A Star Is Born”, un remake degeaba. Lady Gaga m-a liniștit cu actoria de la prima secvență
Despre „A Star is Born” - cât de firească e prezența domnișoarei Lady Gaga în film?
Să fie sănătoasă! Singurul lucru interesant pentru mine a fost că Bradley Cooper cântă bine. Nu știam asta.
Dar Lady Gaga joacă bine?
Nu. M-a liniștit cu actoria de la prima secvență, cea în closetul public, cu toate ușile, cu chiuvetele, iese cu telefonul la ureche din closet și spune: „GOD! FUCK THE MEN!” adică îi dăduse papucii lu' unul la telefon, că urma la rând Bradley Cooper. Secvența e atât de clișeu, atât de kitsch, interpretarea ei e atât de vetustă și neconvingătoare, că m-am liniștit pentru tot restul filmului.
Dar melodrama asta de ce ajunge totuși la inima oamenilor care merg la mall să vadă filmul ăsta? Că filmul are, totuși, un succes de public. E construit după rețete?
Pentru că ea ajunge la inima acelor oameni care se duc la un astfel de film cu gândul să plângă. Zic așa: am terminat treaba la slujbă, am făcut curat prin casă, am mâncat, am ieșit cu nevastă-mea, acum a venit timpul să ne și emoționăm. Între alte activitatiale zilnice, ne ducem să ne emoționăm asupra unor astfel de oameni care vin cu astfel de ... ăsta e sentimentalism, nu e sentiment, două concepte diferite.
„A Star is Born” nu reușește să depășească primul film din serie, originalul, cu Janet Gaynor, în anii 30, cu Frederic March, e al patrulea remake, este degeaba. Bradley Cooper în continuare, cu ochii aia ai lui ca două eleștee albastre, înlăcrimat, mereu pare că e pe punctul de a plânge, și are acel zâmbet tâmp, specific fețelor de pe ecranul american, ăia care nu sunt actori, sunt fețe și sunt destui în istoria cinematografiei americane, și bagă zâmbet din ăsta: „I love you!”, „I love you, too”.
Filmele de Oscar, o corvoadă
Înainte să întreb care credeți că va fi câștigătorul de anul acesta, întreb: pentru dvs e o plăcere sau o corvoadă să vedeți filmele de Oscar?
Majoritar, o corvoadă, sunt puține filme care merită.
Spuneți 3-5 filme care au câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun film, pe care le recomandați telespectatorilor. De-a lungul timpului. Top personal.
Nu pot să fac un top pe loc acum. „American Beauty”, „Crash”, „L.A. Stories”, al lui Paul Haggis, „Birdman” al lui Iñárritu - și în niciun caz The Revenant al aceluiași Iñárritu - au fost și filme bune câștigătoare de-a lungul timpului, dar și foarte proaste : Twelve Years a Slave, Shakespeare în Love.
Cel de anul trecut, The Shape of Water?
Aoleu, al lui del Toro, o prostie înfiorătoare!
Ce film va câștiga Oscar 2019. Topul lui CTP
Și anul asta cine va câștiga?
Probabil „Roma”, ceea ce nu o să mă convingă vreodată că e un film bun.
Și vă mai recomand, opțiunile mele: „Green Book”, care are și favoritul meu într-un rol masculin, Viggo Mortensen, într-un rol excepțional, foarte bine joacă. Viggo Mortensen, care juca în Stăpânul inelelor, în filme de-astea cu gangsteri, violențe, aici face un rol minunat. Imaginați-vă o replică care m-a cocoșat de râs, ca ale lui Tarantino din Inglorious Bastrads , aici e „Who the fuck is Joe Penn?” Nu o să vă imaginați cine e! Frederic Chopin! Excepțional! Și Mahershala Ali joacă foarte bine.
Deci: „Green Book”, „Capernaum” și „The Ballad of Buster Scruggs”, un film minunat al frațion Coen, unde puteți auzi într-un mod în care nu mi-am imaginat că e posibil să te emoționeze cuvântarea lui Lincoln de la Gettysburg, pe care americanii o știu cum știm noi că „Moldova nu e a mea, nu a voastră...” ei știu „Government of the people, by the people, for the people” - cuvintele-emblemă ale lui Lincoln și care aici te emoționează pentru că sunt spuse de un handicapat total, un actor fără mâini și fără picioare.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
