Cum a scăpat Crucea de pe Caraiman de distrugerea comuniștilor
Se împlinesc 90 de ani de la inaugurarea Crucii Eroilor Neamului, de pe vârful Caraiman. Monumentul a fost ridicat în memoria eroilor din Primul Război Mondial. Regina Maria şi tânăra regină Elena, mama regelui Mihai, s-au interesat îndeaproape de mersul construcţiei. Aflată la 2.291 de metri deasupra mării, Crucea a intrat în Cartea Recordurilor drept monumentul aflat la cea mai mare altitudine din lume.
Crucea Caraiman a fost ridicată la iniţiativa Societăţii Cultul Eroilor, patronată de regina Maria încă de pe vremea când era prinţesă moştenitoare. Prestigiul reginei a adus proiectului o contribuţie majoră: implicarea arhitecţilor, inginerilor şi lucrătorilor de la Serviciul Poduri de la Calea Ferată.
Crucea Caraiman, construită de CFR Poduri. Monumentul are 39 de metri
Mircea Dorobanțu, directorul Muzeului CFR: „Cele mai dificile lucrări, mă refer la perioada de până la Primul Război Mondial, au fost realizate de către Calea Ferată. Să nu uităm, până şi Serviciul Maritim Român, care abia luase fiinţă odată cu inaugurarea Podului de la Cernavodă, era tot în subordinea Căilor Ferate. Înseşi primele avioane româneşti - se numeau Hidroscala, erau pe malul lacului Taşaul şi erau tot un departament al Căii Ferate. Iată, deci, Calea Ferata avea puterea, avea oamenii, avea specialiştii, avea determinarea de a face lucrări care nu se mai făcuseră până atunci”.
În baza proiectului întocmit de arhitecţii Georges Cristinel şi Constatin Procopiu, construcţia a început în 1926.
Studiile de rezistenţă - esenţiale la altitudinea de aproape 2300 de metri, cu furtuni şi viscole puternice - au fost făcute de inginerii Alfred Pilder şi Teofil Revici, iar şefi de şantier au fost Nicolae Stănescu şi Vasile Bumbulescu.
Crucea de pe Caraiman nu este aşezată însă pe cel mai înalt vârf al masivului, care se află la 2.384 de metri, ci pe vârful secundar, de numai 2.291 de metri, dar vizibil în întreaga zonă Sinaia-Azuga. Proiectul, o noutate absolută, a trecut prin mai multe etape de planificare.
Mircea Dorobanțu, directorul Muzeului CFR: „Crucea de pe Caraiman a fost construită de către trupele de căi ferate. Ea a fost încredinţată Serviciului de Poduri de la Calea Ferată. Serviciul de Poduri a avut un sector special care s-a ocupat de această lucrare, iar lucrarea a început prin proiectarea la faţa locului. Şi în cadrul proiectului, Crucea de pe Caraiman a fost gândită să fie încastrată, băgată într-o groapă în beton, la numai 2 metri de marginea stâncii, ca să fie vizibilă tot timpul. Ulterior, s-au gândit constructorii, pentru a rezista mai bine în timp şi pentru a nu fi necesare lucrările de întreţinere, pentru că la asemenea înălţime şi la o asemenea distanţă erau foarte dificile, că ar fi bine ca ea să aibă şi un soclu de beton care să fie îmbrăcat în nişte moloane de piatră fasonată asemănătoare picioarelor de la poduri”.
Cum a fost urcată Crucea pe Caraiman
Una dintre cele mai mari dificultăţi la construirea monumentului de 39 de metri a fost transportul modulelor de oţel în vârful muntelui. Cea mai mare contribuţie aici au avut-o fraţii Schiel, proprietarii fabricii de hârtie din Buşteni. Constructorii Crucii s-au folosit de funicularul cu care erau transportaţi buştenii de pe cealaltă coastă spre vârful muntelui şi apoi, în vale, la fabrica din oraş.
Mircea Dorobanțu, directorul Muzeului CFR: „În Buşteni, fraţii Schiel aveau o fabrică de hârtie. Fabrica de hârtie din Buşteni avea funicularul lui Schiel, cum era cunoscut în Buşteni. La vremea respectivă, buştenii care erau folosiţi pentru fabricarea hârtiei veneau din zona Bolboci, Plaiul Mircii, ş.a., dincolo de munţi. În acea zonă exista un platou de unde soseau de pe munţi toţi buştenii folosindu-se căi ferate înguste, cu locomotive cu abur. Şi de aici erau transportaţi cu acest funicular. Practic ce era: era un cablu care era montat pe nişte stâlpi, acţionat cu o maşină cu abur fixă, amplasată jos la Buşteni, de el se agăţau nişte funii, de el agăţându-se buştenii. Buştenii urcau undeva sus, în zona cabanei Piatra Arsă, apoi la cantonul Jepi sau cantonul Schiel cum se numea pe vremuri, apoi urmând un traseu pe Valea Jepii Mari - unde şi astăzi dacă mai călătorim pe poteca turistică între Buşteni şi cantonul Jepi şi Piatra Arsă putem să mai vedem rămăşiţele acestor stâlpi de la fostul funicular al lui Schiel, niste construcţii metalice cu zăbrele - şi buştenii ajungeau pe platoul din localitatea Buşteni, undeva cam în stânga telecabinei de astăzi. Aici buştenii erau descărcaţi, legaţi cu frânghii cu o anumită distanţă între ei şi transportaţi cu prima cale ferată electrificată din România, care a aparţinut tot fraţilor Schiel. Era vorba de o locomotivă electrică pe patru osii, care a fost construită în 1899. Prima linie electrificată a fost la Buşteni”.
Cum la întoarcere, cablurile erau libere, de ele au fost legate componentele, unele lungi de 9 metri, ale viitorului monument. Funicularul lui Schiel era însă atât de rudimentar, încât nu se putea opri decât la oprirea complicată a maşinăriei cu aburi. Aşa că muncitorii tăiau din mişcare frânghiile cu care erau legate segmentele Crucii, o operaţiune foarte periculoasă. A urmat o alta transportul acestor componente la locul amplăsării monumentului, cu caii localnicilor din Buşteni.
„Pentru a putea fi transportate cu caii, ele erau aşezate pe nişte suporţi. Şi aceste grinzi erau transportate până în apropiere de cabana Babele şi apoi coborând pe Coştila până în apropiere de Crucea de pe Caraiman. Traseul prin Caraiman care este cel mai scurt nu ar fi fost posibil, pentru că este foarte dificil. Nu ar fi fost posibil să transporte grinzi de o lungime foarte mare pe o brână unde abia încape un om. Din acest motiv s-a ales un traseu mai lung, dar mai uşor, pentru a putea fi transportat cu caii”, explică Mircea Dorobanțu.
Asamblarea Crucii
Aici segmentele Crucii au fost asamblate fără sudură, ci cu nituri. Ultima etapă a fost instalarea unui generator pentru ca monumentul să fie electrificat şi deci, vizibil şi noaptea.
Cât de mari erau aceste segmente?
„Cele mai mari erau în jur de 9 metri. Ce este interesant: era foarte greu de montat un aparat de sudură şi de fapt nu prea era cunoscută sudura. Aşa că a fost încă un motiv pentru care a fost dată celor de la CFR Poduri. Toate aceste zăbrele de la aceste bare erau asamblate cu nituri. Deci era un cuptor unde se încălzeau foarte mult niturile la roşu, niturile erau montate cu cleştele în găurile date în bare de jos, în atelier, apoi erau bătute cu cleştele în găurile date jos în bare, apoi erau bătute cu căpuitorul, era o piesă care turtea niturile perfect, iar când se răcea el se strângea perfect, exact cum se făcea la podurile de la Calea Ferată, această cruce semănând foarte bine cu un pod de cale ferată”, arată Mircea Dorobanțu.
Datorită implicării Căilor Ferate, Crucea de pe Caraiman a fost dedicată nu numai eroilor militari, ci şi feroviarilor care au luptat în timpul Primului Război Mondial. Regina Maria a urmărit îndeaproape proiectul. La momentul inaugurării, era văduvă. Ferdinand I, regele Unirii, a murit de cancer pe 20 iulie 1927, înainte deci de celebrarea a 10 ani de la Marea Unire.
Inaugurarea Crucii
Crucea Caraiman a fost luminată pentru prima dată la 14 septembrie 1928, în ziua de Înălţarea Sfintei Cruci. Sărbătoarea este legată de Împărăteasa Elena a Bizanţului, cea despre care tradiţia creştină spune că a descoperit Crucea Răstignirii la Ierusalim. Maria a fost fascinată tot timpul de tradiţia bizantină. În plus, coroana ei albastră de la Încoronarea din 1922 este un amestec de simboluri celtice-britanice şi bizantine-româneşti. Pandantive laterale ca cele ale Mariei au împodobit secolele de-a rândul chipurile împărăteselor de la Constantinopol şi ale doamnelor şi domniţelor românce. În plus, mama micului Rege Mihai, Elena, care provenea din familia regală a Greciei, era ortodoxă şi foarte ataşată valorilor creştine ale Răsăritului.
În interbelic, monumentul era luminat şi în noaptea de Sfântă Mărie, adică de 14-15 august, data intrării României în război şi ziua Reginei Maria, în 1916 cea mai hotărâtă susţinătoare a războiului pentru Transilvania. În vremea regimului comunist, aceste semnificaţii religioase au fost complet ocultate.
La un pas de distrugere
În anii '50, Crucea Caraiman nu a mai fost iluminată şi a fost la un pas să fie distrusă. Localnicii povestesc că potentaţii comunişti locali au trimis câţiva muncitori să taie braţele Crucii aşa încât să rămână doar o coloană înaltă în vârful căreia să fie amplasată steaua roşie. Dar pe drum, unul dintre ei ar fi căzut într-o prăpastie, iar altul şi-a rupt piciorul şi că, înspăimântaţi, nici ceilalţi nu şi-au mai îndeplinit sarcina de partid. Legendă sau nu, Crucea Caraiman a supravieţuit.
Certificare Guiness
A urmat apoi scurta perioadă de deschidere din anii '60, când Crucea Caraiman a fost din nou luminată. Ba chiar a primit un generator nou pentru cele 120 de becuri.
„Îmi amintesc că tatăl meu, când era în lotul naţional de atletism, odată, una din sarcinile pe care le-au avut în cadrul cantonamentului a fost să transporte pe un cadru de lemn un generator electric care trebuia să îl înlocuiască pe cel existent la Crucea Caraiman. Şi a fost destul de dificil şi pe Jepii Mari, deşi nu este atât de abrupt ca pe Jepii Mici traseul, totuşi este un traseu destul de dificil, numai nişte sportivi de performanţă puteau face acest lucru”, spune Mircea Dorobanțu.
Crucea Caraiman a rezistat fără nici o restaurare serioasă vreme de aproape 90 de ani.
Aflată la 2291 de metri, Crucea de pe masivul Caraiman a intrat imediat în Cartea Recordurilor drept cel mai înalt monument aflat la cea mai mare altitudine din lume. În ultimii 90 de ani, înălţimea acestei lucrări a fost depăşită de multe altele, dar Crucea Caraiman a rămas în continuare în Guinness Book pentru altitudine. Ultima certificare datează din 14 august 2013.
În vara lui 2017, Ministerul Apărării Naţionale a început un proiectul amplu de consolidare, inclusiv cu bani europeni. Lucrările sunt în curs. Ca şi la momentul construcţiei, transportul materialelor necesare şi a elementelor spre şi de la restaurare este spectaculos. Acum se apelează însă la elicopter, iar viaţa constructorilor este în siguranţă.
Crucea Caraiman îşi va recăpăta întreaga spledoare în 2019.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
